Dan Bobouţanu, omul care a realizat marea surpriză în alegerile din judeţ

Şefii pe linie politică vor să-l declare erou al partidului. Colegilor de partid, cei care nu-i prea dădeau şanse de victorie, încă nu le vine să creadă că a învins. Iar, cei care au pierdut alegerile din 5 iunie regretă că nu au avut aceeaşi tactică de campanie, care nu a fost nici costisitoare, nici complicată. Ci, mai degrabă una plină de normalitate şi apropiată de oameni, aşa cum ar trebui să fie relaţia dintre politicieni şi cetăţeni.

Este vorba de Dan Bobouţanu (foto), câştigătorul funcţiei de primar al municipiului Hunedoara, a cărui victorie a fost cea mai mare surpriză a alegerilor locale din 5 iunie. Spunem surpriză, pentru că l-a învins pe primarul în funcţie, liberalul Viorel Arion, care în mandatul său chiar a realizat unele investiţii importante pentru hunedoreni, acesta fiind considerat câştigătorul alegerilor de dinainte să înceapă campania electorală.
Dar, ceea ce-i şi mai impresionant, este că Dan Bobouţanu a reuşit să coaguleze în jurul său o echipă de campanie formată din colegi de partid, care au stat în linia întâi, dar şi din foarte mulţi voluntari. Ceea ce poate fi considerat o raritate printre oamenii politici.
„Campania pe care am dus-o a fost foarte aproape de oameni. Faptul că am reuşit să vorbesc cu mii de oameni şi mai ales că am putut să le prezentăm cele 32 de proiecte ale noastre a dus la rezultatele pe care le-am obţinut. Am avut un număr important de voluntari şi simpatizanţi ai PSD care m-au susţinut în campanie. Dar, nucleul campaniei au fost colegii mei de partid. A fost o campanie foarte grea, am făcut o muncă zilnică de Sisif, de a bate la cât mai multe uşi. Pot spune că şi noua lege electorală m-a avantajat, pentru că nu a mai permis o publicitate electorală exagerată. Le mulţumesc mult celor care m-au votat şi în egală măsură celor care nu m-au votat. Pentru că, îi asigur, voi fi primarul tuturor celor care m-au angajat să muncesc pentru oraşul lor. Le mulţumesc cetăţenilor din Hunedoara care au votat pentru prima dată în istoria postdecembristă a municipiului nostru  primar social-democrat. Şi, în mod special, le mulţumesc studenţilor din Cluj-Napoca, Timişoara şi Arad, care au făcut un drum până acasă pentru a vota şi pentru mesajele de susţinere pe care mi le-au transmis”, a afirmat primarul ales al municipiului Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Daca PSD-ul vrea Dreptate si Adevar ,stie ce are de facut .
    Coruptia este si astazi in sistemul de stat , pentru a starpi interlopii cu legitimatie de la stat ,trebuie sa luptati cu curaj impotriva lor ,asa cum lupt eu ,de nu mai stiu ce este sarbatoare ,astazi am ajuns sa strig tare ca sarbatoare pentru mine este in fiecare zi cand am bani in portofel .Luptati pentru dreptate si adevar si virtutile acestea o sa va duca Gloria pe acest pamant in viitor !(...)

    Sfantul Dreptatii !

  • Se impune demararea procedurilor pentru descarcarea de gestiune. Eu cred ca ar trebui puse lacate si blocat accesul in birouri si la calculatoare, pana se ridica documentele din perioada arionista, celor de la directia economica, concesiuni si inchirieri, fond locativ, resurse umane, achizitii publice, proiecte europene, administrarea domeniului public si privat, cel putin. Sau sa dea un ordin de serviciu pentru un audit public intern, iar la societatile comerciale si alte entitati „abonate” pardon subordonate la banul public sa se execute un audit extern.

    Si grija mare la latrai pripasiti in Primarie, angajati si slugi fidele ale lui Arion. O sa urle in gura mare ca au dat concurs, examen pentru ocuparea postului, de multe ori fiind singurii candidati pe post sau ca au executat ordinele date de Primar. Ei erau mici si nu stiau nimic! Si Arion o sa continue cu subterfugiile specifice: o sa blocheze toate proiectele, investitiile, o sa faca cate o plangere penala pe la DNA , el direct sau prin interpusi ( ONG-uri, cetateni/cetatene ingrijorate de soarta orasului). Ar trebui sa fie haituiti si izgoniti din primarie si institutiile subordonate consiliului local toti cei care au dat dovada de incompetenta si au facut abuzuri in numele lui Mutu Arion! Codul de conduita al functionarilor publice prin art. 18 alin 3 prevede „Functionarii publici trebuie sa propuna si sa asigure, potrivit atributiilor care le revin, folosirea utila si eficienta a banilor publici, in conformitate cu prevederile legale”. Haida de! Tuturor gloabelor si basitelor din Primarie, pardon printeselor hunedorene si ai mai harnici, ca sa-i citez pe Grecu si Harau, care au sustinut si contribuit la jaful banului public, la doresc cat mai multi ani cu EXECUTARE! Dupa fapta si rasplata!

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago