Dan Puric va juca la Peştera Bolii
Eveniment inedit găzduit de Peştera Bolii, de lângă localitatea Băniţa, unde vor fi puse în scenă mai multe piese de teatru ale cunoscutului scriitor petrilean I.D. Sîrbu.
Acţiunea se va bucura de prezenţa actorului Dan Puric (foto), care va veni special la Petroşani, în data de 8 noiembrie, pentru a lua parte la acest eveniment.
Reprezentanţii asociaţiei ecologiste Petro Aqua, care se îngrijeşte de această peşteră, spun că au confirmarea renumitului om de cultură. „Am primit confirmarea de la Dan Puric că vine la noi la peşteră şi de Sfinţii Mihail şi Gavriil va fi aici, împreună cu o întreagă echipă. Deja se fac pregătiri şi repetiţii pentru a pune în scenă, două sau trei piese ale lui I.D. Sîrbu. Va fi un eveniment important pentru noi, toţi, pe care abia îl aşteptăm”, a declarat Laura Lauran, membru Petro Aqua. Piesele de teatru vor fi prezentate într-o ipostază inedită, în decorul misterios al cunoscutei peşteri hunedorene. Peştera Bolii are o acustică greu de egalat chiar şi de o sală special amenajată. De fapt, în perioada interbelică găzduia spectacole muzicale, iar ca urmare, Peştera Bolii de la Băniţa s-a ales cu supranumele de „sală de bal şi de cântări”, care s-a păstrat până în zilele noastre.