Categories: ActualitateFlash

Dan Radu Ruşanu ar putea rămâne pe deplin liber

Natalia Bumbac

Fostul parlamentar de Hunedoara, Dan Radu Ruşanu (foto), judecat în dosarul „Carpatica”, ar putea scăpa de supravegherea oamenilor legii.
Ieri, Curtea de Apel Bucureşti a revocat controlul judiciar faţă de fostul demnitar, doar că decizia nu este definitivă, putând fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. „Revocă măsura controlului judiciar a inculpatului Dan Radu Ruşanu, măsură dispusă prin încheierea de şedinţă din data de 02 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti”, se arată pe portalul instanţei.
Dan Radu Ruşanu a fost trimis în judecată în luna iulie 2014, alături de alte 11 persoane. Printre numele cunoscute din dosar se numără afaceristul sibian Ilie Carabulea, proprietarul Atlassib şi al SC Carpatica Asig SA, ieri, fiindu-i prelungit arestul preventiv de către magistraţi. În acelaşi dosar, este cercetată Laura Chiţoiu, soţia fostului ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu. În momentul în care procurorii DNA au extins urmărirea penală asupra lui Dan Radu Ruşanu, acesta ocupa funcţia de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Ruşanu a fost reţinut pe 25 februarie 2014, fiind acuzat de procurori de favorizarea infractorului şi influenţare a declaraţiilor, ulterior fiind arestat preventiv din 26 februarie 2014, până în 23 iunie 2014, când a fost lăsat în arest la domiciliu. Din 9 iulie a scăpat şi de arestul a domiciliu, fiind pus sub control judiciar. În săptămâna anterioară reţinerii, procurorii DNA au început urmărirea penală a fostului parlamentar, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu, fiind suspectat că a întocmit şi a avizat proiectul OUG privind ASF şi ar fi acceptat „protejarea frauduloasă” a intereselor SC Carpatica Asig SA.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Ioi ce bine, ca nu ma mai simteam. reprezentata in parlament, fapt ce mi-a creat prejudicii imense de imagine dar mai ales materiale. mie nu voua.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un sa­lariu net de vreo 8.000 de lei,…

21 de ore ago

Bine ai revenit, Donald Trump! Președintele SUA își preia mandatul săptămâna viitoare

Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…

21 de ore ago

Bulina albă

Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…

21 de ore ago

Bulina neagră

Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…

21 de ore ago

Polițiști puși la zid de proprietarul unei pensiuni turistice

Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…

21 de ore ago

Recidivist acuzat că a furat dintr-un magazin scutece pentru bebeluși

Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…

21 de ore ago