Dan Stoian, ales vicepreşedinte al Asociaţiei Administratorilor Publici, regiunea Vest

Sorina Popa

Administratorul public al judeţului Hunedoara, Dan Stoian (foto), a fost ales vicepreşedinte al Asociaţiei Administratorilor Publici din România (AAPRO) pentru Regiunea Vest.  

Profesionalizarea funcţiei

În perioada 17-18 decembrie 2016, s-a desfăşurat a treia ediţie a Forumului Naţional al Asociaţiei Administratorilor Publici din România. Dan Stoian este de acum în conducerea acestei asociaţii. „A fost o întâlnire la Predeal, în care am discutat mai multe teme interesante.Se militează pentru profesionalizarea meseriei de administrator public.În ţară sunt 400 de asemenea posturi, dar nu toate sunt ocupate. Am discutat şi despre modificarea numelui de administrator public, deoarece pot fi făcute confuzii. Se vrea înlocuirea cu cel de city-manager, pentru oraşe, county-manager, pentru consiliile judeţene şi community-manager, pentru comune.
Asociaţia Administratorilor Publici din România (AAPRO) este o organizaţie neguvernamentală, apolitică şi profesională care reuneşte administratori publici de la toate nivelurile (comune, oraşe, municipii şi judeţe).
AAPRO este afiliată la International City/ County Management Association (ICMA – organizaţia mondială cu aproximativ 10.000 de membri din peste 70 de ţări, cu care Asociaţia din România are acum şi un protocol de colaborare) şi este membru observator al UDITE (Asociaţia Europeană).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago