Politica si administratie

Dan Stoian, directorul executiv al ADI – Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Hunedoara, a spus lucrurilor pe nume în cadrul întrunirii AcoR Hunedoara

Magdalena Șerban

Vineri, Consiliul Județean Hunedoara a găzduit ședința Filialei Județene Hunedoara a AcoR, întrunirea fiind prezidată de președintele asociației – Damian Diniș (edilul-șef din Băița) îm­preună cu președintele CJ – Laurențiu Nistor. De asemenea, au fost prezenți prefectul Florina-Doris Visirin, Dan Stoian – directorul executiv al ADI – Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Hunedoara, Dorin – Oliviu Gligor – directorul general al S.C. Apa Prod S.A. Deva, Corin Mircea Nicula – directorul Camerei de Con­turi Hunedoara, Nicolaie Oprean – di­rectorul Asociației Serviciul Județean pentru Ocrotirea Animalelor fără Stă­pân și, bineînțeles, primari.

Edilii nu mai vor să mai fie penalizați!
S-au abordat subiecte esențiale ale momentului, interesul administrativ fiind orientat spre gestionarea activi­tă­ților de salubritate, reabilitarea și ex­tinderea infrastructurii de alimentare cu apă prin programul investițional al Apa Prod SA Deva (materializat din fonduri europene nerambursabile), pier­derile de apă și combaterea fur­tu­rilor pe acest palier, plususrile și mi­nu­su­rile ce țin de soluționarea pro­ble­melor animalelor fără stăpân, dar și alte puncte curente care necesitau a fi dez­bătute. De departe una dintre temele care a stârnit implicare a fost partea de SGR, influența Sistemului de Garanție-Returnare fiind din ce în ce mai alar­mantă. “UAT-urile au anumite obligații față de Fondul de Mediu. La finalul fie­că­rui an, primăriile plătesc o penalitate, deoarece nu au realizat gradul de reciclare impus de către Fondul de Me­diu. Modul în care aceste reciclabile dis­par din UAT-uri (cele mai afectate sunt comunele) e datorat mai multor factori. Cetățenii valorifică, întorcându-li-se niște bani din acest proces, iar stimulentul urmează chiar să crească valoric. (…) În mod normal, în România ar fi trebuit ca toți cei 80.000 de co­mercianți înregistrați la nivelul țării să dețină spații sau aparate pentru valo­ri­ficarea acestor reciclabile. Un aparat de acest gen costă de la 15.000 de euro până la 300.000 de euro, în func­ție de complexitatea lui. Sigur că la nivel de comune nu găsim aceste apa­ra­te. Apoi, sistemul a fost gândit să vină să ofere primarilor și mai departe so­cie­tăților comerciale de pe raza ad­mi­nistrativ-teritorială anumite facilități pentru a colecta aceste deșeuri (crea­rea unor țarcuri, saci gratuiți care ul­te­rior vor fi cumpărați, etc), așa că ma­ga­zinele din rural ar trebui să primească aceste reciclabile, să plătească ce­tă­țeanul care le aduce, ca după aceea să aștepte să fie colectate de către sis­te­mul de RetuRo. Dar sistemul e total deficitar la ora actuală. Sunt firme care stau cu reciclabilele în stoc, drept pen­tru care au bani investiți, dar ne­re­cu­pe­rați. Ca să nu vorbim de cele 5 fabrici de reciclare deschise în România, care sunt pline și chiar blocate. De exemplu: cetățeanul de la sat merge la magazin, la un ABC, și vrea să recicleze. La ma­gazinul respectiv i se spune că nu are de unde sa-i dea bani pe cele, să zicem, 100 de PET-uri, neavând încasări su­fi­ciente la acel moment. Și atunci, ce­tă­țeanul merge la oraș și le reciclează la un supermarket unde există aparate. Reciclabilul pleacă de pe zona de UAT, dar ajunge în urban și e înregistrat aici. Orașul va avea, la final de an, grad de reciclare mare, iar comuna va avea unul foarte mic. Sigur că va trebui să dea bani la Fondul de Mediu, din cauză că nu a realizat indicatorii. Problema nu e doar la noi în județ, ci se întâmplă în toată țara, fiind deja semnalizată la Ministerul Mediului”, a explicat Dan Stoian, direc­torul executiv al ADI – Sis­temul Integrat de Gestionare a Deșe­u­rilor Județul Hunedoara. Soluția lansată de acesta a fost ca AcoR Hunedoara să facă o adresă către ADI, urmând să fie dată mai departe, astfel ca Agenția Fon­dului de Mediu să diminueze can­ti­tățile de deșeuri reciclabile și să nu mai impună taxele pe primării, la final de an. Directorul a mai amintit de căutătorii de deșeuri reciclabile pentru valori­fi­care, în containerele și pubelele din me­diul urban, pe care le vanda­lizează. Deva stă foarte prost la acest capitol, containerele fiind efectiv decupate pentru ca cei certați cu legea să poată avea acces facil.

Va urma
„Mă întreb de ce fiecare UAT trebuie să fie penalizat, la final de an. (…) Totuși, sortarea se face și reciclabilele se strâng. Împreună cu ADI, cu AcoR Hunedoaraîmpreună cu Prefectura, să facem un front comun, să facem o scrisoare și să o înaintăm la Mediu”, a subliniat președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor. ,,Problemele nu pot fi rezolvate de la sine, așa că necesită a fi aduse în discuție, detaliate (chiar dacă generează polemici), adresate către autoritățile centrale, dacă este cazul, ori găsite soluții. Astfel de întruniri vor mai fi. Sunt constructive și absolut ne­ce­sare. Noi, ca primari, știm foarte bine pulsul local și nevoile comuni­tă­ților”, a spus Damian Diniș, edilul din Băița și pre­ședintele AcoR Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura