Centrul de Excelenţă care va fi deschis de către Federaţia Română de Fotbal la Deva este pe cale să-şi stabilească staff-ul tehnic. Astfel, unul din tehnicienii ce se vor ocupa de pregătirea celor 28 de jucători ar putea fi Dan Stupar (foto), antrenorul echipei UTA Under 19, cea care a câştigat Cupa şi Supercupa României la această categorie de vârstă.
Se apucă de treabă
Al treilea Centru de Excelenţă înfiinţat de Federaţia Română de Fotbal este pe cale să fie inaugurat la Deva. Acesta este preconizat să pornească la drum la jumătatea lunii iulie, când practic, cei 28 de jucători selectaţi pentru acest lot vor veni la Deva şi vor începe pregătirea pentru viitorul sezon. Tinerii fotbalişti, selectaţi din partea de vest a ţării, vor fi împărţiţi în două echipe, una urmând să participe în Liga Elitelor Under 17 iar cealaltă în campionatul naţional de juniori B.
Stupar, recomandat de rezultate
Deşi FRF nu a făcut cunoscut întreg staff-ul tehnic al acestui centru, se pare că unul din tehnicieni va fi Dan Stupar, antrenor în sezonul trecut la echipa UTA Under 19, câştigătoare a Cupei şi a Supecupei României la această categorie de vârstă. „Ar fi o onoare să lucrez pentru Federaţia Română de Fotbal la un nou proiect, însă în cazul în care clubul UTA spune că are neapărat nevoie de serviciile mele, sunt gata să refuz. Mi s-a dat de înţeles de conducerea clubului că nu trebuie să fac o astfel de alegere şi pot pleca la Deva, dacă îmi convin condiţiile oferite. Dacă totul se concretizează, părăsesc cu inima îndoită clubul la care ţin atât de mult, dar, pe de altă parte, am şansa să pun umărul la relansarea fotbalului la nivel naţional”, a declarat Dan Stupar, pentru sportarad.ro
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…