Categories: Comunitate

Danezii şi ruşii au ales ICSH

Magdalena Şerban

Deşi este o perioadă dificilă pe piaţa construcţiilor, ICSH îşi continuă eforturile în vederea diversificării portofoliului de clienţi şi a onorării contractelor.

Contracte cu firme străine
Recent, reprezentanţi ai unor firme daneze au sosit la Hunedoara, pentru a încheia o colaborare cu ICSH, în vederea fabricării de confecţii metalice destinate industriei producătoare de utilaje. Oaspeţii au vizualizat punctele de lucru ale firmei hunedorene şi au analizat aspectele unui posibil parteneriat. Urmează ca şi partea română să cunoască mai bine cele două companii, printr-o viitoare vizită efectuată în ţara acestora. S-a discutat inclusiv de un schimb de experienţă între muncitori. „După vizita reprezentanţilor celor două societăţi, patronatul ne-a călcat şi el pragul, pentru a pune la punct primele comenzi. ICSH-ul nu este la primul contact cu Danemarca, ci a mai furnizat pe piaţa daneză confecţii metalice, fiind auditată şi anterior, din punct de vedere al calităţii produselor. De asemenea, mai avem parteneriate comerciale cu Germania, Austria, Italia, Suedia şi Anglia. În ceea ce priveşte discuţiile, un alt domeniu de colaborare cu cele două societăţi daneze ar fi şi furnizarea de structuri şi subansamble utilizate în cadrul parcurilor eoliene”, a declarat Dan Dehelean, directorul general al ICSH.

Echipa a funcţionat ca un ceas
Tot de curând, ICSH a realizat punerea în funcţiune a cuptorului LF nr. 2 de la DUCTIL STEEL SA din Oţelul Roşu. Proiectul a presupus demontarea echipamentelor existente la Mechel-Câmpia Turzii, recondiţionarea acestora, în unele cazuri, înlocuirea cu echipamente noi, transportul şi montarea ansamblului instalaţiei LF la punctul de lucru Oţelul Roşu, aparţinând grupului rus Mechel, grup care acoperă o mare parte din industria siderurgică românească. ICSH a asigurat antreprenoriatul general al acestui proiect, care a implicat lucrări ample atât în domeniul construcţiilor siderurgice, al fabricaţiei şi montajului de structuri metalice, cât şi în cel al montajului mecanic, hidraulic, pneumatic, electric şi de automatizare. „Reuşita se datorează întregului colectiv. Asemenea unui ceas, fără o rotiţă cât de mică, mecanismul s-ar fi oprit. Aceasta nu este prima lucrare realizată de noi pentru grupul Mechel. Au mai executat la Oţelul Roşu, lucrări de refacere acoperiş şi reparaţii cale de rulare la Hala Oţelăriei Electrice, montajul conductei de transport gaze arse, demontarea cuptorului nr. 4, demontarea Laminorului de profile mijlocii şi montarea sistemului de alimentare apă tehnică”, a adăugat directorul Dan Dehelean.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Emanuel Clej, consilier local Deva AUR Pentru că are curajul să dezvăluie jaful ce s-a…

9 ore ago

Bulina neagră

A. E., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiuni de…

9 ore ago

Anamaria Gavrilă: „După această bătălie vrem să revenim la Turul 2”

Șefa POT, Anamaria Gavrilă (foto), a dezvăluit în cadrul emisiunii Culisele Statului Paralel că va…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun cârcotașii prin târg că o duduie, care s-a tot mutat cu ser­viciul de nu…

10 ore ago

Dosar de înșelăciune redeschis de procurorii din Petroșani

Polițiștii au propus soluția de în­chi­dere a dosarului pe motiv că suspectul nu a acționat…

10 ore ago

I-au furat banii de pe cardul bancar

O femeie din Hațeg a fost păgubită cu peste 7.00 de lei, după ce i-a…

10 ore ago