Cea de a XI-a ediție a Concursului Național de dans modern “Steluțele Dansului” 2023, s-a desfășurat pe scena Teatrului de Artă din Deva, spectacolul încheiindu-se în aplauzele celor prezenți. Au fost lacrimi de fericire în ochii profesorilor coordonatori, ai părinților, bunicilor și copiilor, iar aplauzele celor din tribune au încununat munca și perseverența de la antrenamente, cu obținerea de diplome, cupe și medalii purtate cu mândrie la gât.
Premii peste premii
Palatul Copiilor Deva a făcut un efort uriaș pentru pregătirea și desfășurarea acestui important concurs, singurul de acest profil din județul Hunedoara. Juriul ediției recent încheiate a avut o misiune grea în a desemna câștigătorii premiilor oferite de către organizatori. Spre bucuria gazdelor, dansatorii din județul Hunedoara s-au remarcat, câștigând la categoriile de vârstă, I-IV și IX-XII locurile I (cele mai bune dansuri), iar la genurile diferite de dans, dansatorii de la Palatul Copiilor Deva și structura Hațeg, au obținut patru locuri I și două locuri III. Elevii hunedoreni care au urcat pe podiumul de premiere sunt copiii coordonați de profesorii Mariana Timișan (structura Hațeg- trupa X-Treme Junior), Adina Bîndea – “Rewild”) și Sorina Cobori cu “Mistik”.
Un politician de la noi, cu idei ambițioase, a fost agent electoral. Zvonarii spun că…
Anamaria Gherghel, din municipiul Lupeni Pentru că a obținut cinci medalii de aur la Campionatul…
Iulian V., din municipiul Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată la Petroșani, pentru…
Au trecut nouă ani de când 65 de tineri și-au pierdut viața în urma incendiului…
Lucrările de reabilitare, modernizare şi dotare a Liceului Tehnologic „Constantin Bursan” din Hunedoara au început…
Magdalena Șerban Nu demult, în organizarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Sistemul Integrat de Gestionare a…