DANS SPORTIV. Dansatorii din Deva, pe podium în Polonia
Dansatorii sportivi Brigita Marina și Andrei Stoica (foto), legitimați la CSM Deva, au reușit o nouă performanță, de această dată la o competiție de nivel european desfășurată în Polonia, la Pruszow.
Concurs greu
Cei doi tineri deveni au participat la o nouă etapă din cadrul circuitului “DanceSportEurope Children European Grand Prix”, destinat tinerilor dansatori cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, de unde au revenit acasă cu un loc trei. „A fost cel mai greu concurs la care am luat parte, acesta terminându-se cu mult după miezul nopții. Suntem, însă, bucuroși, de performanța obținută și sperăm să avem aceleași comportări și în următoarele concursuri din circuit”, au declarat tinerii dansatori la întoarcerea din Polonia. Cei doi dansatorii de la CSM Deva, care sunt și componenți ai lotului național al României, vor participa, în aceste zile, la un stagiu de pregătire centralizată la Timișoara, alături de ale perechi valoroase din țară, după care vor beneficia de o scurtă, dar binemeritată vacanță, urmând să își reia antrenamentele la club de săptămâna viitoare. Menționăm că înaintea etapei de la Pruszow – Polonia, Brigita Marina și Andrei Stoica se aflau pe locul secund în clasamentul general de la juniorii II Standard în cadrul competiției “DanceSportEurope Children European Grand Prix”. Ierarhia actualizată va fi comunicată, în zilele următoare, de către Federația continentală de specialitate, însă, cu siguranță, cei doi se vor afla pe un loc fruntaș. La juniori II Standard, unde evoluează Brigita Marina și Andrei Stoica, participă peste 100 de perechi din circa 20 de țări europene.