Daria Vişănescu, şahista cu dublă legitimare la Clubul de şah Deva şi Clubul Sportiv Studenţesc Medicina Timişoara, a cucerit titlul de campioană a României în proba pe echipe a Superligii Naţionale cu echipa clubului din Banat. Clubul Medicina Timişoara a triumfat atât în competiţia feminină, cât şi în cea masculină.
Victorie strânsă
Competiţia feminină a Superligii Naţionale a României a aliniat la start opt echipe, iar duelul a fost foarte echilibrat, astfel că la final, primele două clasate erau la egalitate de puncte. Echipa Clubului Sportiv Studenţesc Medicina Timişoara, antrenată de Petre Nad Titus, a cucerit titlul naţional, graţie victoriei directe la ocupanta locului secund, CSM Bucureşti. Pe locul trei s-a situat formaţia Politehnica Antibiotice Iaşi, lideră până în ultima rundă, când a pierdut cu 1,5 la 2,5 în faţa celor de la CSM Bucureşti. Echipa Clubului Sportiv Studenţesc Medicina Timişoara a fost alcătuită din Ekaterina Atalik (Elo-2.409), Mihaela Sandu (Elo 2.270), Angela Dragomirescu (Elo 2.208) şi Daria Vişănescu (Elo – 1.968). Daria a jucat la masa patru a echipei timişorene în şase din cele şapte runde ale turneului şi a obţinut patru puncte, având un procentaj de 66,7 la sută. Daria s-a clasat pe locul 13 în ierarhia individuală întocmită pe baza punctajului obţinut şi pe poziţia a 12-a în clasamentul pe baza procentajului. Lideră în aceste ierarhii a fost Alina L’ami (Politehnica Iaşi, Elo – 2393) care a acumulat 6,5 puncte din şapte posibile, având un procentaj de 92.9 la sută.
De la Clubul Sportiv Studenţesc Medicina Timişoara, cea mai bună evoluţie a avut-o Ekaterina Atalik (Elo 2.409) care s-a clasat pe locul şase la individual, după ce a acumulat 5,5 puncte din şapte posibile, având un procentaj de 78,6 la sută.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…