Femeile liberale din Hunedoara au dăruit, ieri, zecilor de elevi cu dizabilităţi de la o şcoală din municipiu, jucării şi îmbrăcăminte.
Nu este pentru prima dată când femeile din cadrul organizaţiei municipale Hunedoara a PNL sunt alături de cei cu probleme. Copii de grădiniţă şi elevi până în clasa a X-a au primit darurile femeilor liberale, bucurându-se de gestul frumos al politicienelor.
„Acţiunile noastre de ajutorare a copiilor cu dizabilităţi şi nu numai, vor continua. Avem în plan mai multe activităţi de acest gen, pentru că sunt mulţi care au nevoie de noi şi dacă putem să le sărim în ajutor, nu ne dăm la o parte. Cu această ocazie, dorim să-i îndemnăm pe hunedoreni să facă voluntariat. Cu cât suntem mai mulţi, cu atât va fi mai bine”, a declarat Monica Rada. (A. Năstase)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…