Dascălii hunedoreni care s-au despărţit de catedră, sărbătoriţi de conducerea Inspectoratului Şcolar
Magdalena Șerban
Ieri, de Ziua Mondială a Educaţiei, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara a organizat un moment festiv cu semnificație aparte mai cu seamă pentru cei care și-au dedicat activitatea formării multor generații de elevi, și anume dascălii hunedoreni. Manifestarea a primit salutul autorităților județene, gânduri de bine fiind transmise de subprefectul Gheorghe Bogdan Urdea și vicepreședintele CJ Hunedoara – Alin Țambă, precum și de Radu Trifon – preot și consilier al Episcopiei Devei și Hunedoarei și profesorul Anișor Pârvu, fost inspector școlar al județului.
O călătorie frumoasă și o destinație apreciată
A venit rândul fostelor cadre didactice hunedorene care s-au despărțit de activitatea la catedră să trăiască emoțiile catalogului. Asta, deoarece au fost premiate cu distincții și flori, înmânarea lor realizându-se în ordine alfabetică, adică exact ca pe băncile școlii. Ba mai mult, le-au fost aduse în atenție crezul, filosofia de viață, pasiunile și anii dedicați învățământului. Ca amintire, toți dascălii celebrați au avut ocazia să scrie câte un mesaj de suflet pe o inimă menită să pună în valoare fiecare carieră în parte. „Nu cred că exista o zi mai potrivită pentru organizarea unui astfel de eveniment. Sărbătoriților le urez succes în plan profesional și personal, iar colegilor le mulțumesc pentru implicarea în organizare. (…) Dragi dascăli, ați ajuns la destinație. Aș dori să compar cariera dumneavoastră cu o călătorie. Nu știu care au fost motivele care au stat la baza alegerii acestui drum, însă cu siguranță, la toți a fost vocația. Nu poți ca atâția ani să desfășori o activitate atât de frumoasă dacă nu ai vocație. Cu siguranță ați avut modele de dascăli sau părinți ori alți membri ai familiei care v-au inspirat și îndrumat spre o asemenea carieră. Sau orice altă motivație. Important e ce s-a întâmplat pe parcursul acestei călătorii. Sunt convinsă că ați avut parte de momente foarte frumoase, pline de satisfacții, bucurându-vă, periodic, de rezultatele elevilor, pentru că în asta constă munca unui dascăl, însă cu siguranță, tot din proprie experiență o spun, sunt convinsă că ați avut parte și de momente dificile, dar cu toate acestea, nu ați abandonat, indiferent de greutățile cu care v-ați confruntat. Ați ales să mergeți mai departe, până la destinație. Vă felicit din toată inima, vă respect și vă prețuiesc pentru acest lucru. Suntem mândri de ceea ce ați realizat și vă mulțumesc pentru întreaga activitate didactică și tot ce ați făcut pentru elevii dumneavoastră. Am considerat că este de datoria noastră, a Inspectoratului, să fim la capătul călătoriei, alături de cei care vă întâmpină (foști elevi, copii, nepoți, familie), oferindu-vă un gest minim. Prin această distincție ne exprimăm aprecierea publică față de efortul și munca dumneavoastră”, a subliniat, în cuvântarea sa, inspectorul şcolar general al judeţului Hunedoara, prof. dr. Maria Ştefănie (foto), care a ținut să le mulțumească instituțiilor partenere pentru excelenta colaborare, pentru sprijinul acordat unităților de învățământ și modul în care de fiecare dată rămân aproape, amintind Episcopia Devei și Hunedoarei, Consiliului Județean Hunedoara, primăriile hunedorene și Instituția Prefectului.