Dascălii nu se lasă! Marș de protest în Capitală
Sindicatele din Învățământ organizează astăzi un marş de protest, care va porni din Piaţa Victoriei şi se va încheia în faţa Palatului Parlamentului. Peste 15.000 de membri de sindicat din întreaga ţară au anunţat că vor participa la acest marş de protest.
Acțiunea urmărește să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă sistemul de învăţământ românesc, în mod special, angajaţii – personalul didactic, nedidactic şi didactic auxiliar.
Reamintim revendicările dascălilor:
Majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic; Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației; Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;
Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ; Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.); Creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii; Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației. (A.Năstase)