Dat de gol chiar de iubita sa
Un student din municipiul Hunedoara s-a ales cu o condamnare penală după ce polițiștii l-au prins cu droguri asupra lui. Tânărul a fost dat de gol chiar de iubita lui. Hunedoreanul se afla într-o mașină, șoferiță fiind iubita sa.
A vrut doar să experimenteze
Deoarece fata nu a aprins luminile autoturismului, pentru că se lăsase întunericul, cei doi au fost opriți de un echipaj de Poliție. Polițiștii, când s-au apropiat de mașina lor, au simţit în interior miros specific de cannabis. Așa că, au început să verifice mașina. Și au descoperit asupra bărbatului cannabis și un dispozitiv metalic de mărunţire tip râşniţă. Studentul a fost acuzat de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu și judecat la Tribunalul Hunedoara. Adus în fața judecătorului, tânărul a reecunoscut că comiterea infracţiunii și a precizat că nu este un consumator de droguri, dar a vrut să experimenteze efectele psihoactivelor. Tânărul a cerut să nu-i fie pătat cazierul judiciar, însă instanța a apreciat că ”nu prezintă suficiente garanţii de seriozitate având în vedere împrejurările concrete în care a fost descoperit având asupra sa drogul de risc, astfel că amânarea aplicării pedepsei este necesară”. În consecinţă, el a fost condamnat la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, pedeapsă care i-a fost amânată pe un termen de încercare de doi ani. (M.Gânju)