Dați de gol de noroiul de pe încălțăminte
Trei tineri au plănuit o spargere în detaliu dar au făcut o greșeală care a dus la prinderea lor. Indivizii s-au echipat pentru a nu lăsa urme, respectiv și-au luat mănuși, cagule, haine închise la culoare și s-au instruit cine să țină de pază. Au uitat de vremea ploioasă, iar unul dintre ei a lăsat la locul infracțiunii urmele papucilor cu care era încălțat.
Au vândut obiectele furate
Potrivit anchetatorilor, cei trei și-au făcut un plan să spargă un apartament din Petrila, doi având misiunea de a ține de pază iar cel de-al treilea să caute bunurile de valoare. Astfel, hoțul a pătruns prin forțarea geamului de tip termopan în imobil, de unde a sustras un televizor, o drujbă şi două aparate de tuns. Ei au depozitat bunurile sustrase în spatele unor tomberoane, iar apoi le-au vândut și au împărțit banii. În timpul furtului, pe pervazul ferestrei încăperii a fost observat, impregnat cu noroi, un fragment de urmă de încălţăminte, probă care a dus la incriminarea suspecților. Tânărul de 21 de ani, din Petrila, care a intrat în imobil a fost condamnat de către Judecătoria Petroșani la o pedeapsă de 2 ani și 11 luni de închisoare cu suspendare. Unul dintre complici s-a împăcat cu victima iar celălalt a primit o pedeapsă cu suspendare de doi ani de închisoare pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat. (M.Gânju)