Categories: ActualitateFlash

Datoriile primăriilor către SMURD ne lasă fără ambulanţe

Cristina Ghenea

Asociaţia „Salvital” Hunedoara, cea care gestionează serviciul SMURD din judeţul nostru, riscă să rămână, la sfârşitul acestei luni, fără cinci din cele opt ambulanţe de care beneficiază. Asta, deoarece ea nu are cei peste 23.000 de euro pe care trebuie să-i plătească firmei de leasing prin care au fost achiziţionate ambulanţele. Dacă ambulanţele în cauză vor fi înapoiate, 45 de paramedici vor rămâne fără loc de muncă.

Situaţia depinde de primării

Dacă primăriile hunedorene, care au datorii substanţiale faţă de SMURD, îşi îndeplinesc obligaţiile de plată, o mare parte din sumă ar putea fi asigurată. Acestea, însă, nu se grăbesc să plătească. În 2006, când a fost încheiat contractul cu firma de leasing, pe lângă Consiliul Judeţean Hunedoara, şi-au mai luat angajamentul de contribuire la plata ambulanţelor 10 primării din judeţ. Potrivit preşedintelui asociaţiei, Petru Mărginean, cele cinci ambulanţe au fost date în folosinţă pentru Deva, Hunedoara, Brad, Petroşani şi Uricani – Lupeni. Culmea, printre cei mai mari datornici către SMURD, se află chiar primăriile unor localităţi care beneficiază de aceste autovehicule.

Jumătate din datorii trebuie să vină de la Lupeni

Din totalul de peste 850.000 de lei pe care Asociaţia „Salvital” îl are de recuperat de la primăriile datornice – pentru ambulanţe, cotizaţii sau salarii – aproximativ jumătate reprezintă datoria pe care o are Primăria Lupeni. Aceasta ar trebui să dea asociaţiei mai mult de 400.000 de lei, iar din această sumă, peste 120.000 de lei reprezintă banii pentru ambulanţe. „Primarul Lupeniului, municipiul cu cea mai mare datorie, nici nu-mi răspunde la telefon”, a declarat Petru Mărginean. Pe lista neagră mai sunt şi primăriile din Brad şi Hunedoara.
De subliniat că în primele patru luni ale acestui an, intervenţia celor de la SMURD Hunedoara a fost solicitată în 1.768 de cazuri.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Cel mai tare in afaceri paguboase, dl. Marginean, dupa dl. Molot, adica PNL+PC.Salvital-ul, a pacalit pe multi , sa-si cedeze cotele la la dom' Petrica, mai ales ca numele cooperativei domniei sale nici nu era pus. El zicea ca stringe banii pentru SMURD. Le merge mintea la smecherii(daca-i duci la gara se urca si-n tren!)!
    "MISTO"-vorba lui Virinel!Sa ne conduceti inca multi ani de acum incolo!!!!

  • Da, chiar , acum priveam cu mai multa atentie salvarea din imagine, e pictata cu toate cele mai serioase sigle si steme:pompierii, SMURD,stema judetului si banii combinati de dom' Petrica!!!
    Daca mai puneati si cecul era un adevarat FNI !!!

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago