Categories: Comunitate

De astăzi, se închid gropile de gunoi de la Deva şi Călan

Natalia Bumbac

De astăzi, în mod oficial, gropile de gunoi de la Deva şi Călan se închid, în sensul în care deşeurile colectate de operatorii de salubritate din mai multe localităţi din nordul judeţului nu vor mai putea fi depozitate în acele locuri.
Salvarea ar fi platforma firmei Salubritate
După mai multe discuţii între autorităţile judeţene, locale şi operatorii de salubritate, s-a găsit o soluţie provizorie la această situaţie. Operatorul SC Salubritate SA Deva s-a angajat să înfiinţeze pe un teren privat o platformă de depozitare a gunoaielor, după care acestea vor fi transportate la deponeul ecologic de la Băcia, atunci când va deveni funcţional.
Lucrurile au fost rezolvate pe ultima sută de metri, iar reprezentanţii SC Salubritate SA Deva susţin că fac tot posibilul încât să nu se ajungă la un blocaj. „Încercăm să grăbim lucrările la deponeul provizoriu, care va fi gata în câteva zile. În cazul în care nu ne vom descurca, vom transporta gunoaiele la Sibiu. Am încheiat contracte cu localităţile Deva, Simeria, Călan, Dobra, Ilia ş. a., care au aprobat noile tarife în consiliile locale. Nu ştiu care va fi situaţia pe viitor şi cât timp vom funcţiona aşa, pentru că noi ne planificasem ca 40 la sută din deşeuri să le ducem la Chişcădaga, unde, cel puţin pe moment, nu se mai poate, din cauza incendiului. Ca măsuri asiguratorii am discutat cu cei de la Sibiu şi de la Vulcan, pentru ca pe viitor, în cazul în care se va umple deponeul provizoriu, să avem în continuare unde duce deşeurile”, a afirmat George Mara, acţionar majoritar la firma SC Salubritate SA Deva.
Se lucrează la infrastructura SMID
Închiderea gropilor de gunoi de la Deva şi Călan face parte din proiectul finanţat din fonduri europene, care presupune crearea unui Sistem de Management Integrat al Deşeurilor la nivel de judeţ. În acest moment se lucrează la infrastructura proiectului, mai exact la construirea deponeului ecologic de la Băcia şi a Centrului de Management Integrat al Deşeurilor, a staţiei de sortare din Petroşani ş.a., care în mare parte sunt în curs de finalizare. Odată cu terminarea acestor obiective, lucrurile ar putea intra în normalitate, totul depinzând de organizarea şi desemnarea în timp util a noilor operatori de salubritate pentru întreg judeţul.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

15 ore ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

15 ore ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

15 ore ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

15 ore ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

15 ore ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

15 ore ago