Categories: ActualitateFlash

De ce bate pasul pe loc reabilitarea DJ 687 Hunedoara-Călan

 

 

    Deşi contractul investiţiei de reabilitare a drumului judeţean dintre municipiul Hunedoara şi Călan a fost semnat la începutul lunii octombrie a anului trecut, şi toată lumea s-a bucurat că vom avea o investiţie de peste 35 de milioane de lei, lucrurile s-au împotmolit înainte de a începe.
Două autorizaţii de construcţie, aceeaşi investiţie
Motivul? Salariaţii Consiliului Judeţean Hune-doara, care iau bani pentru implementarea proiectului finanţat cu fonduri europene, nu şi-au făcut datoria şi continuă tot aşa. Mai exact, potrivit vicepreşedintelui instituţiei amintite, Sorin Vasilescu, coordonatorul proiectului, în cazul investiţiei DJ Hunedoara-Călan, au fost făcute două studii de fezabilitate în 2015 şi 2016. ”Nişte SF-uri prost realizate”, susţine Sorin Vasilescu. Bun, aici este necesară întrebarea următoare: Dacă nu au fost bune cele două SF-uri (atenţie, este vorba de studii de fezabilitate, nu de proiecte ştiinţifico-fantastice!) de ce nu au fost ele modificate?
Mai departe. Coordonatorul proiectului a cerut preşedintelui instituţiei judeţene să o schimbe pe managerul de proiect, care este numeni altul decât directoarul tehnic al Consiliului Judeţean, Carmen Guran. ”Am propus schimbarea managerului de proiect. Preşedintele Bobora trebuie să ia o decizie în acest sens”, susţine Vasilescu. Contactat, preşedintele Mircea Bobora a spus că în scurt timp va propune o altă persoană ca manager de proiect pentru reabilitarea DJ 687.
Nici o cadastrare
Dar, problema cea mai gravă, am aflat din surse oficiale şi credibile, cu investiţia de peste 35 de milioane de lei, este că aceasta nu poate începe, deoarece funcţionarii din Consiliul Judeţean nu au pregătit terenul pentru ca să poiată constructorul să demareze lucrările de reabilitare. Mai precis, nu este făcută o cadastrare a drumului, o întăbulare a terenurilor din marginea şoselei care va fi reabilitată. ”Adică există riscul ca să se intre, în timpul lucrărilor, pe proprietăţile unor cetăţeni”, a spus Sorin Vasilescu. Cu alte cuvinte, avem Unitatea de Implementare a Proiectului (UIP), condusă încă de Carmen Guran, iar pentru că fac parte din aceasta oamenii sunt bine plătiţi. Însă, nu fac nimic pentru ca investiţia să înceapă în condiţii legale, adică cu toate documentele puse la punct şi toate pregătirile necesare să fie şi făcute. Culmea este că aceşti funcţionari aruncă toată vina pe constructori şi proiectanţi. Cine este tras la răspundere că nu termină la timp lucrarea? Constructorii. Cine primeşte penalităţi la plata facturilor? Constructorii. Însă vina e, în cazul de faţă, al funcţionarilor de la judeţ, responsabili de proiect.
Au dat drumul la proiect ca să se scape de el
Au trecut 10 luni de la semnarea contractului pentru reabilitarea DJ 687 şi lucrurile aproape stau pe loc. ”Acum avem nevoie de o nouă autorizaţie de construcţie, pentru că am renunţat la lucrări pe 800 de metri, din cauză că nu e terenul nostru”, a adăugat coordonatorul proiectului. Beneficiarul lucrării, adică CJ Hunedoara trebuie să ceară o nouă autorizaţie de construcţie, pentru că s-a modificat proiectul. Deci, altă amânare. Nu încape viţelul în vacă, mai pe româneşte spus, s-au trezit oamenii că nu pot face lucrarea pentru că nu deţin terenul respectiv. Şi, nimeni nu zice nimic. O altă întrebare la care trebuie să răspundă responsabilii, de ce a fost eliberată prima autorizaţie de construcţie pentru proiectul acesta, dacă nu au fost toate actele în regulă? Cine răspunde pentru toate aceste întârzieri, pentru batjocura la care asistăm? Cine ia bani mulţi ca să-şi bată joc de un proiect?
Fonduri de toate felurile
Proiectul este finanţat din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, având o durată de execuţie a lucrării de 23 de luni. „Valoarea totală a proiectului este de 36,4 milioane de lei, din care 28,22 milioane de lei – finanţare nerambursabilă, contribuţia Consiliului Judeţean Hunedoara – 664,12 mii lei, fonduri guvernamentale – 4,31 milioane lei, la care se adaugă o finanţare din bugetul Consiliului Judeţean Hunedoara – 3,13 milioane lei”, a informat Consiliul Judeţean Hunedoara. Consiliul Judeţean Hunedoara, Primăria Hunedoara şi reprezentanţii asocierii de firme SC Proactiv SRL – SC Drupo SRL – SC Sercotrans SRL au semnat, în 2 octombrie 2018, contractul de investiţii privind modernizarea şoselei Hunedoara – Călan.(Sorina Popa)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Ma bucur ca exista presa de calitate in Hunedoara.Cei responsabili sa fie demisi.Tara asta nu poate continua sa aibe iresponsabili,indolenti si zerouri profesionale in institutiile statului.
    Afara cu incompetentii!!!

  • Sorina, te-a pus partidul sa scrii chestii de unde trebuie sifonati bani la greu?
    Salariatii CJH s-au saturat sa faca drumuri la DNA pentru mânariile conducerii, asa ca semneaza doar ce este legal.
    Nu vrei sa te bagi tu salariata la CJH si sa semnezi tot ce prinzi? Asa o sa fie numai lux peste tot!

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

24 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago