Primăria Haţeg este decisă să evacueze Asociaţia de Turism „Retezat” din spaţiul pe care îl ocupă, fără să existe un contract între părţi. În locul acesteia, primarul Nicolae Timiş anunţă că va deschide o expoziţie de pictură a artiştilor din Ţara Haţegului şi asta, pentru că reprezentanţii Agenţiei ar fi băgat în spaţiu, fără aprobare, Compania de Turism.
Un parteneriat care n-a prea funcţionat
Agenţia de Turism „Retezat” a fost înfiinţată în anul 2007, având ca obiect de activitate promovarea turismului în Ţara Haţegului şi Retezat. Un an mai târziu, a obţinut şi o finanţare de 70.000 de dolari, sumă care a fost folosită şi la înfiinţarea unui punct de informare turistică în Haţeg, iar între reprezentanţii asociaţiei şi Primăria Haţeg a fost încheiat şi un parteneriat, în urma căruia administraţia publică le-a pus la dispoziţie un spaţiu în suprafaţă de 44 mp, atribuit în folosinţă prin hotărâre de consiliu local. „Consiliul Local Haţeg este partener în acest proiect, iar spaţiul reprezintă partea de cofinanţare. Am evaluat undeva la 2.400 de euro, chiria pe 24 de luni”, susţine Ovidiu Bodean (foto). Proiectul începuse, aşadar, sub auspicii favorabile, dar „jucăria” s-a stricat între timp. Mai întâi, spaţiul iniţial, situat în curtea bibliotecii din Haţeg, a fost schimbat cu un altul, în clădirea Muzeului, unde reprezentanţii asociaţiei susţin că au făcut amenajări de vreo 9.000 de dolari. Mai apoi, a dispărut şi persoana angajată la punctul de informare turistică. „Persoana care dădea informaţii în acest spaţiu a fost plătită doi ani de zile din banii proiectului”, spune Bodean, care şi-ar fi dorit ca aceasta să fie preluată şi plătită mai departe de Primăria Haţeg. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, s-a cam terminat şi cu informarea turistică.
Acuzaţi de cesionarea spaţiului
Preşedintele Asociaţiei de Turism „Retezat” recunoaşte că la acest centru, nu se mai desfăşura o activitate, ci era doar un număr de telefon afişat pe un geam. Dar, cum nimic nu se pierde, ci totul se recuperează, pe clădire a apărut un banner cu sigla Companiei Judeţene de Turism, adică societatea înfiinţată de Consiliul Judeţean Hunedoara, pentru promovarea turismului hunedorean, deşi în contract scrie clar „să nu încredinţeze lucruri cu orice titlu unei terţe persoane”. Ovidiu Bodean susţine, însă, că nu este vorba despre cesionarea spaţiului, ci doar despre discuţii preliminare pe care le-ar fi purtat cu doi reprezentanţi ai Companiei, iar banner-ul a fost dat jos repede. Chiar şi aşa, edilii au fost de neînduplecat, iar astăzi, la ora 13.00, expiră termenul dat de aceştia pentru părăsirea spaţiului. „Domnul primar, în luna august, ne-a trimis o notificare prin care ne cere să eliberăm spaţiul în care funcţionăm, pentru că nu am plătit utilităţile şi am cesionat spaţiul Companiei Judeţene de Turism, ceea ce este total fals”, a mai precizat preşedintele Asociaţiei de Turism, care susţine că se va adresa instanţei, ca să primească înapoi nu spaţiul în care acum stă fără acte, ci vechiul imobil.
„Au băgat în imobil o televiziune şi o altă companie!”
Numai că primarul din Haţeg are o cu totul şi cu totul altă opinie şi spune că are alte planuri pentru camerele în care a funcţionat Agenţia de Turism „Retezat”. „Ei au renunţat la spaţiul pe care l-au avut de doi ani, aşa că acel contract, este nul de drept. Le-am dat un alt spaţiu şi l-au folosit pe post de magazie şi au băgat acolo HD TV şi Compania de Turism. Când le-am dat spaţiul, au promis că o să creeze locuri de muncă şi vor promova Haţegul, dar n-au creat locuri de muncă, n-au promovat Haţegul şi au cheltuit banii europeni participând la diverse târguri. Nu au făcut nici un act de turism pentru oraşul Haţeg. Este o magazie cu un număr de telefon”, a declarat Nicolae Timiş. Acesta a mai adăugat că, dacă se simt nedreptăţiţi, pot să se adreseze instanţei, însă el doreşte ca acolo să înfiinţeze o galerie expoziţională cu picturi realizate de artiştii din zonă.
Într-o țară care produce anual peste 2,6 milioane de biciclete și se situează pe locul…
Subprogramul de Tratament medicamentos al bolnavilor cu afecțiuni oncologice, Subprogramul de monitorizare a evoluției bolii…
Candidații PSD Hunedoara la Parlament se angajează să investească în viitorul țării printr-un sistem educațional…
Deputatul PSD de Hunedoara, Ilie Toma (foto), a declarat că primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu…
„Sunt Natalia-Elena Intotero și candidez cu convingerea că împreună putem continua efortul comun de dezvoltare…
View Comments
Ha, ha, deci HD Tv era problema.
Timis are dreptate ,smecheri nu ! :)))
o bulina alba pentru dictator :)