Adriana Năstase
Întrebarea pe care multă lume o adresează acum celor care conduc Primăria Deva este de ce nu au fost depuse proiecte pentru finanțare în programul „Anghel Saligny”?
Primarul reșdinței de județ, Florin Oancea (foto), dar și administratorul public al municipiului Deva, Traian Berbeceanu, au răspuns recent la această întrebare și nu numai.
Nu puteau fi finanțate din două surse
„Pentru a depune cereri de finanțare la programul „Anghel Saligny” este nevoie de studii de fezabilitate, sau DALI-uri aprobate și care să nu fie cuprinse într-o altă schemă de finanțare. Am muncit foarte mult la studii de fezabilitatre, pentru obiectivele de investiții care vor demara în Deva. Am început munca respectivă în urmă cu doi ani. Iar din primăvara anului viitor, proiectele vor începe. Sunt peste 80 de obiective de investiții care vor demara în 2022 în municipiu. În aceste condiții, nu aveam cum, legal, să depunem cereri pentru „Anghel Saligny”. Orice investiție are nevoie mai întâi să identifici sursa de finanțare. Sunt peste 80 de proiecte care se află în faza finală a procedurilor de licitații. Am alocat banii, le-am scos la licitație, nu mai putem acum să le mutăm pe alt program. Ele încep în 2022 și vor fi gata în 2023. Prin „Anghel Saligny” vor fi finanțate 80 la sută dintre proiectele depuse. Pe noi nu ne interesează o hârtie. Oamenii vor șantiere, pe bună dreptate”, a declarat edilul șef al municipiului Deva, Florin Oancea.
Pentru mediul rural, în special
„Programul „Anghel Saligny” se adresează, în special, celor din mediul rural. Este vorba de investiții gen canalizare, alimentări cu apă, poduri, drumuri. Pentru că la sate e nevoie de asemenea construcții. Pe de altă parte, oamenii trebuie să știe că, pentru acest program, primarul trebuie să dea o declarație pe propria răspundere prin care să spună că proiectele depuse pentru a primi finanțare nu mai sunt incluse în altă listă de finanțare. Dacă primarul Florin Oancea ar fi spus
altfel, ar fi fost infracțiune!”, a susținut Traian Berbeceanu, administratorul public al municipiului Deva.
Noua telecabină, ordin de începere lucrări
„Ar fi însemnat să mint, dacă depuneam aceste proiecte pe programul respectiv, când ele au deja finanțarea asigurată. De exemplu, de ce nu am pus noua telecabină pe lista pentru „Anghel Saligny”?. Pentru că este un proiect deja finanțat. I-am întrebat pe cei de la Oradea, de ce nu au depus nici ei cereri în acest caz? Ne-au răspuns că, la fel ca Deva, au investiții care vor începe și au altă sursă de finanțare. Scopul unui primar și al echipei sale, este să rezolve cât mai multe probleme ale cetățenilor. Ca atare, am identificat problemele, ne-am asigurat că avem sursele de finanțare. Cine intoxică cu neadevăruri, va plăti. Municipiul Deva va fi plin de șantiere”, informează primarul Florin Oancea.
În premieră, edilul șef al reședinței de județ a declarat că astăzi va fi dat ordinul de începere a lucrărilor la noua telecabină, care va avea un număr dublu de locuri ca cea actuală.
Grad mic de îndatorare
„Am fost acuzați că am îndatorat municipiul pentru trei generații. Fals! Orice primărie se poate îndatora până la 30 la sută din bugetul său. În prezent, Primăria Deva are un grad de îndatorare de 8 la sută. Oamenii au, pe bună dreptate, așteptări mari de la noi. Nu mai au răbdare. Îi anunț că în decembrie finalizăm toate licitațiile pentru ivnestiții. Cum să renunțăm la acestea și să depunem proiectele pe alt program? Sunt și lucrări de canalizare, printre ele, ce facem? Oprim toate procedurile? Pentru că banii pe programul „Anghel Saligny” vin doar în 2025” a adăugat Florin Oancea, primarul Devei.
„Suntem oameni, muncim, deci mai și greșim. E dureros, însă, că te zbați, lucrurile încep să funcționeze și vin unii cu atâta ură și fac acuzații peste acuzații. Este foarte multă ură! Municipiul Deva este pe drumul cel bun, asta este important. Și eu am pierdut alegeri, dar nu am aruncat cu noroi în cei care au câștigat postul de primar al Devei”, spune edilul șef Florin Oancea.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
„Oamenii vor șantiere, pe bună dreptate”!?! Ce șantiere vor oamenii, că toată Deva e murdară și neîngrijită. Din cauza foarte multor imbecili Deva este condusă din 1996 de așa ziși liberali. Doar hoți, incapabili și corupți ne hotărăsc soarta.
Cine mai crede minciunile primarului muzicant amator (vezi discul său de manele) si fals intelectual (vezi trimiterea șoferului său la examenul de masterat) ? ,,Realizările" lui sunt amenajarea cartierului Zamfirescu și reabilitarea stadionului, lucrări începute și neterminate de atâta timp, despre care ,,onorabilul" nu mai zice nimic....