De ce nu se repară semafoarele din intersecţia de la Sântuhalm
De aproape o lună, semafoarele de la intersecţia de la Sântuhalm nu mai funcţionează. Asta, în urma unui accident rutier, o maşină s-a izbit de stâlpii din intersecţie şi a distrus mecanismul care punea în funcţiune semafoarele.
Risc de accidente
Din 14 ianuarie 2021, intersecţia a rămas, aşadar, nesemaforizată. Iar şoferii, pe bună dreptate sunt nemulţumiţi şi spun că în aceste condiţii, există riscul producerii unor accidente în acea intersecţie. Cel mai rău este când vii dinspre Hunedoara şi vrei să o iei spre Deva. Trebuie să stai în intersecţie multe minute, până ce i se face milă celor din trafic şi te lasă să faci virajul spre stânga. E normal însă să nu fie reparate semafoarele?
Prea scump pentru câteva zile
Pentru că am primit multe telefoane la redacţie pe această temă, l-am întrebat pe Mircea Davidescu, directorul tehnic al Primăriei Deva ce se întâmplă acolo?
„Noi am preluat acea zonă de la cei de la Drumuri Naţionale, pentru că vom face un sens giratoriu pe locul intersecţiei de la Sântuhalm. Lucrările vor începe probabil săptămâna viitoare. Însă, în ianuarie anul acesta, în urma unui accident rutier, a fost distrus dispozitivul care punea în funcţiune semafoarele. Am vrut să schimbăm întreg sistemul, pentru că nu se poate doar o piesă, e totul stricat. Ne-am interesat şi am aflat că totul costă aproximativ 20.000 de euro. Plus că trebuia făcută achiziţia, totul dura ceva, nu se poate face de pe o zi pe alta. Şi, atunci, am stat şi ne-am gândit dacă se justifică această investiţie, având în vedere că acolo va fi construit un sens giratoriu. Firma câştigătoare a lucrărilor începe în scurt timp investiţia, care va dura trei luni. Oricum, semafoarele ar fi fost oprite când pornesc lucrările. Este o investiţie destul de mare, sunt multe lucruri de făcut. De aceea, am luat decizia de a nu mai înlocui sistemul. Am cerut ca în intersecţie, la orele de vârf, să fie poliţişti locali. Se ştie că acum, în perioada asta, Poliţia Locală nu mai este în subordinea primăriei”, a declarat Mircea Davidescu, directorul tehnic al Primăriei municipiului Deva.
Domnule Davidescu, va rog nu ne subestimati inteligenta! Nu suntem toti prosti!
1. daca accidentul a fost produs de un sofer, daunele rezultate trebuiau platite de firma asiguratoare, nu de primarie!
2. La suma de 20.000 de euro, achizita se putea face direct si ar fi durat maxim o saptamana. Asta daca ati fi avut serviciu de achizitii competent… Daca tot madam ciobanu e acolo, inteleg.
3. Nu e singura speta in care dovediți fie incompetenta, fie rea vointa! Nu inteleg cum nu vede oancea ca-i sapati groapa. Incet, dar sigur!
De ce nu faceti un sondaj cu pastrarea anonimatului, printre colegii dvs din primarie sa vedeti ce parere au despre dumneavoastra? Castigati aproximati 12.000 de lei pe luna, ca sa va bateti joc! Salariul va intra, de candidat peste 4 ani candideaza tot oancea, deci nu sunteti afectat!
In sfarsit, daca in locul dvs ar fi fost un om mai competent sau mai bine intetionat, Deva ar fi aratat mai bine!
Ca să faceți economie de 20.000 de euro ați lăsat intersecția de izbeliște. Foarte rar au fost echipaje de poliție acolo.
Să își lovească alții mașinile și să își pună zilnic viețile in pericol iar voi să faceți economie, asta contează. Asta e gândire in anul 2021 la Deva. E clar care sunt prioritățile…
In timp ce alte orașe obțin fonduri, fac investiții și se modernizează, toată Deva aia e praf, străzile din oraș, trotuare, centura nu mai zic.
E vai de capul nostru cu asemenea incompetenți, lipsiți de orice ambiție, îmbuibați adormiți pe scaune prin tot felul de birouri…