Firma care a câştigat licitaţia pentru executarea lucrărilor la drumurile din cartierul vulcănean Micro 3B va fi obligată să concesioneze lucrările. Asta susţine primarul Gheorghe Ile, care este foc şi pară că societatea respectivă şi-a oprit activitatea, motivând că nu şi-a primit banii.
”Cei de la Bucureşti au oprit banii, iar firma care executa lucrările s-a oprit şi ea. Sunt cinci miliarde de dat către societatea executoare, iar ea trebuia să ştie că există riscul să nu mai primească suma. Dar eu sunt sigur că guvernanţii vor da banii, pentru că banii primăriei şi ai comunităţii s-au folosit. Nu sunt nebuni să nu mai dea partea lor. Iar eu, ca soluţie, am găsit ca firma respectivă să concesioneze lucrarea către o altă firmă, care dispune de fonduri”, a declarat primarul Gheorghe Ile.
Sorin Vasilescu, prefectul judeţului Hunedoara, a precizat că, după ce va afla care sunt motivele pentru care banii au fost sistaţi, va face o adresă către ANDZM şi Ministerul Economiei. ”Nu pot să spun care este motivul pentru care plăţile nu au fost efectuate, trebuie să vedem care este situaţia. Eu am preluat această problemă şi aştept să primesc datele de la ANDZM şi voi face adresă către ANDZM Bucureşti sau la Ministerul Economiei”, a declarat prefectul Vasilescu. Totuşi, acesta crede că motivul pentru care firma executantă a renunţat la lucrări este că s-a păcălit singură. ”Persoana care a licitat la Vulcan a făcut o ofertă subevaluată. În loc să vină la licitaţie cu suma de 2.100.000 de lei, a venit cu 1.700.000 de lei. Iar preţul oferit, în cazul covorului asfaltic, este prea mic. Deci, acesta este motivul pentru care noi credem că a renunţat”, mai spune prefectul de Hunedoara.
In prezent, la un cazino online mai poti juca si alte jocuri de noroc, nu…
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…