Categories: Comunitate

De ce sunt directorii de şcoli numiţi cu detaşare

Potrivit declaraţiei ministrului Educaţiei, Mircea Dumitru, se vor lua măsuri ferme cu privire la directori de şcoli care sunt numiţi pe alte criterii decât cele care ţin seama strict de competenţele şi integritatea lor.
„Am primit în ultimele zile mai multe sesizări referitoare la modul în care, în unele judeţe, se petrec numirile prin detaşare ale directorilor de şcoli. Atrag atenţia tuturor inspectorilor şcolari generali că la numirile directorilor trebuie să ţină seama exclusiv de competenţele şi de integritatea persoanelor în cauză“, a scris ministrul Educaţiei pe pagina sa de Facebook. Tot el a declarat că în cel mai scurt timp vor fi demarate concursurile pentru directorii de şcoli, tocmai pentru a evita aceste situaţii care afectează unităţile de învăţământ.
Inspectorul şcolar general, Maria Ştefănie (foto), afirmă că din 2008 nu s-au organizat concursuri pentru funcţia de director în instituţiile de învăţământ preuniversitar, iar aceştia au fost numiţi prin detaşare, pe o perioadă de un an şcolar. „La nivelul judeţului, toţi directorii sunt numiţi prin detaşare, la cerere, tocmai din cauză că nu s-a mai organizat concurs. În prezent, suntem în perioada de întocmire a deciziilor de numire în funcţie a directorilor pentru anul şcolar ce urmează. Ele vor fi transmise săptămâna aceasta şi vor intra în vigoare de la 1 septembrie. Menţionez că în judeţul Hunedoara se vor păstra persoanele de la conducere în proporţie de 90 la sută. Schimbări vor fi doar în cazuri de pensionare, de boală sau dacă aceştia îşi exprimă în scris dezacordul. De asemenea, toţi directorii unităţilor de învăţământ din judeţ sunt numiţi pe criterii exclusiv profesionale“, a afirmat Maria Ştefănie, inspectorul şcolar general al judeţului. (A. Brandisz)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago