Categories: Fara bascalie

De ce sunt necesare excesele

Politologul Cristian Pîrvulescu, la ale cărui opinii am făcut adesea trimitere în editorialele mele, consideră că în vremuri de criză, prima sacrificată este democraţia. Se cunosc formele extreme – renunţarea totală la democraţie, în favoarea unor regimuri de mână forte sau dictaturi. Că s-a ajuns deja la excese, a fost confirmat de un deputat PDL, probabil fără voia lui sau fără a cunoaşte că şi acceptarea unor excese este un prim pas spre un regim din ce în ce mai aproximativ în termenii respectării principiilor democratice.
Deputatul Gelu Vişan a fost invitat marţi seara la o emisiune a postului TV Realitatea. La un moment dat, a fost întrebat ce părere are despre cele 9 (nouă!) asumări de răspundere ale Guvernului Boc, materializate în tot atâtea eludări ale procedurilor parlamentare, asumări care vor fi urmate, se pare, de încă două! Nu sunt oare excese? a fost întrebat dl. Vişan. Ba da, a acceptat el, pot fi numite excese, dar în timp de criză (atenţie acum), asemenea excese sunt permise, pentru că nu există timp suficient pentru dezbateri parlamentare, care sunt lungi, iar ţara are nevoie repede-repede de legi. Sunt excese, dar altfel nu se poate, crede dl. Vişan.
Ei bine, asumările reprezintă binele făcut cu forţa. Binele cui, sau binele în opinia cui? Evident, binele în viziunea Guvernului Boc, adică un bine partizan. Bine, veţi spune, este normal ca un guvern să aibă propria viziune despre bine. Da, aşa este – Guvernul Boc are propria viziune despre bine, iar Guvernul Tăriceanu cu totul altă viziune, venită după viziunea lui Năstase, cu totul diferită de a lui Mugur Isărescu, la rândul său, diferit de Radu Vasile, care a făcut altceva în comparaţie cu Victor Ciorbea, a cărui viziune despre bine, evident, nu a coincis cu cea a lui Văcăroiu, care a fost alta faţă de cea a lui Stolojan, cel care a văzut binele diferit de Petre Roman. Numai că singurul care a eludat Parlamentul printr-un număr exagerat de legi trecute prin asumarea răspunderii este Guvernul Emil Boc. Suspendarea pe timp de criză a principiilor democratice, în numele binelui partizan, este clar o alunecare spre voluntarism, iar forţarea limitelor bunului-simţ democratic a arătat că în România, aşa ceva este posibil, cu toată apartenenţa noastră la UE.
Istoria recentă ne-a arătat că unul dintre cele mai periculoase moduri de a rezolva problemele unei ţări este de a ajunge la excese în numele unui adevăr al cărui singur deţinător te consideri. Şi asta, în condiţiile în care o covârşitoare majoritate spune în sondaje că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită. Rezultă foarte clar că Emil Boc guvernează după principiul lui Lăpuşneanu – dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu… Or fi cei din sondaje numai proşti (ca să le poată spune Emil Boc că nu se pricep), sau sunt „doar” mulţi, de toate categoriile?

MesagerulHunedorean

View Comments

  • si daca o sa practicam noi excesele noastre oare ei cum o sa reactioneze, mai ales ca aparat de represiune loial nu au ?

  • Politologul C Pirvulescu se dovedeste si domnia sa , ca este mai mult un om de media si de ONG(cu multi bani din sfere publice).
    Si daca pina mai acum citiva ani criticam si strigam in gura mare ca e dictatura, cind se votau toate in majoritate absoluta(ca sa nu zic unanimitate), acum vorbiti (ca mie mi-erusine sa folosesc persoana I plural) de aceiasi dictatura, cind legile reformei se adopta, cu o majoritate de jumatate, plus 1-2 voturi si, si acelea prin asumarea raspunderii(ca altfel nu ar trece).Se poate discuta forma de adoptare, dar este zdrobitor de democratica si constitutionala si a fost exploatata de toti jucatorii, mai putin pe vremea d-lui Iliescu , cind PDSR avea 70-80 %.
    Sondajele, sunt arma opozitiei,la fel si motiunile! Daca opozitia este atit de tare si are sprijinul populatiei , asa cu aratati de ce nu trinteste guvernul si nu provoaca alegeri anticipate???
    Terminam mai repede si nu asteptam pina in 2012!

  • Pai cum sa tranteasca Guvernul - in Parlament Opozitia nu are majoritate, desi sondajele arata ca s-au schimbat optiunile populatiei. Pe de alta parte, cum sa aiba majoritate, daca la motiunile de cenzura PD-L si UDMR interzic parlamentarilor lor sa voteze, de frica sa nu se "defecteze" vreunul?
    Iar asumarea raspunderii e penibila - de ce nu se adopta normal? Daca tot au cele doua voturi in plus? Spre exemplu, culmea ridicolului, legea referitoare la dialogul social va fi adoptata nu prin dialog...ci prin asumare!
    Domnule Tavi, uite, ca sa va fac placere - hai Basescu! Traiasca Emil Boc! Va iubim! Va rugam sa va eternizati la putere, spre gloria vesnica a Romaniei! Desfiintati Parlamentul! Alungati mosierii care pun botnita poporului!

  • Cu multi bani din sferele publice as putea spune despre familia Udrea...de exemplu.
    Sau ala cu muci in par...Boureanu. Sau B-V-B...sau, sau...
    Sau insasi Zeus, care n-a produs niciodata nimic. A prestat doar la stat si pe la servicii in anumite vremuri.
    Toti de culoare portocalie...
    De ce se crede ca este importanta majoritatea in Parlament. Nu este necesara, trebuie sa fi doar la butoane.
    Dovada.. numaratoarea celebrei Alma Roberta Anastase. Matematica invatata de ea in scoala de partid portocalie...a fost majoritara.
    Aaa domnu' tavi..era legea pensilor...de care beneficiati acum.
    Adevarul este ca iubesc aceasta democratie si asta mi-am dorit cand am iesit pe strazi la Revolutie.

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

11 ore ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

3 zile ago

Funcționari din Primăria Petroșani, declarați nevinovați de cea mai înaltă instanță a României

Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…

3 zile ago