De ce sunt necesare excesele

Politologul Cristian Pîrvulescu, la ale cărui opinii am făcut adesea trimitere în editorialele mele, consideră că în vremuri de criză, prima sacrificată este democraţia. Se cunosc formele extreme – renunţarea totală la democraţie, în favoarea unor regimuri de mână forte sau dictaturi. Că s-a ajuns deja la excese, a fost confirmat de un deputat PDL, probabil fără voia lui sau fără a cunoaşte că şi acceptarea unor excese este un prim pas spre un regim din ce în ce mai aproximativ în termenii respectării principiilor democratice.
Deputatul Gelu Vişan a fost invitat marţi seara la o emisiune a postului TV Realitatea. La un moment dat, a fost întrebat ce părere are despre cele 9 (nouă!) asumări de răspundere ale Guvernului Boc, materializate în tot atâtea eludări ale procedurilor parlamentare, asumări care vor fi urmate, se pare, de încă două! Nu sunt oare excese? a fost întrebat dl. Vişan. Ba da, a acceptat el, pot fi numite excese, dar în timp de criză (atenţie acum), asemenea excese sunt permise, pentru că nu există timp suficient pentru dezbateri parlamentare, care sunt lungi, iar ţara are nevoie repede-repede de legi. Sunt excese, dar altfel nu se poate, crede dl. Vişan.
Ei bine, asumările reprezintă binele făcut cu forţa. Binele cui, sau binele în opinia cui? Evident, binele în viziunea Guvernului Boc, adică un bine partizan. Bine, veţi spune, este normal ca un guvern să aibă propria viziune despre bine. Da, aşa este – Guvernul Boc are propria viziune despre bine, iar Guvernul Tăriceanu cu totul altă viziune, venită după viziunea lui Năstase, cu totul diferită de a lui Mugur Isărescu, la rândul său, diferit de Radu Vasile, care a făcut altceva în comparaţie cu Victor Ciorbea, a cărui viziune despre bine, evident, nu a coincis cu cea a lui Văcăroiu, care a fost alta faţă de cea a lui Stolojan, cel care a văzut binele diferit de Petre Roman. Numai că singurul care a eludat Parlamentul printr-un număr exagerat de legi trecute prin asumarea răspunderii este Guvernul Emil Boc. Suspendarea pe timp de criză a principiilor democratice, în numele binelui partizan, este clar o alunecare spre voluntarism, iar forţarea limitelor bunului-simţ democratic a arătat că în România, aşa ceva este posibil, cu toată apartenenţa noastră la UE.
Istoria recentă ne-a arătat că unul dintre cele mai periculoase moduri de a rezolva problemele unei ţări este de a ajunge la excese în numele unui adevăr al cărui singur deţinător te consideri. Şi asta, în condiţiile în care o covârşitoare majoritate spune în sondaje că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită. Rezultă foarte clar că Emil Boc guvernează după principiul lui Lăpuşneanu – dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu… Or fi cei din sondaje numai proşti (ca să le poată spune Emil Boc că nu se pricep), sau sunt „doar” mulţi, de toate categoriile?