Politica si administratie

De ce trebuie demis administratorul societății Simprest Util Simeria

Sorina Popa

Edilul șef al Simeriei, Iulius Bedea (medalion), a anunțat că a propus consilierilor locali ca administratorul societății Simprest Util, Sorin Iancu, să fie demis.

Fără responsabilitate
Motivele acestei propuneri sunt multe, arată primarul Bedea.
„I-am solicitat administratorului public, Ionuț Șimon, un raport privind activi­ta­tea și modul în care este administrată aceas­tă societate. În urma acestui raport am luat această decizie pe care o înaintez Consiliului Local, consilierii locali fiind cei care vor trebui să aprobe aceas­tă decizie. Precizez că pe tot parcursul mandatului de administrator al lui Sorin Iancu am purtat nenumărate discuții cu acesta încercând să-l fac să înțeleagă responsabilitatea pe care o are față de banul public, cetățenii orașului Simeria și societatea Simprest Util. Din păcate, oricâtă bunăvoință am arătat față de Sorin Iancu, acesta a înțeles să trateze cu nonșalanță atât problemele pe care i le-am adus la cunoștință cât și relația cu primarul”, a spus Iulius Bedea.

Fără bani de salariu
Iată câteva dintre constatările din raportul întocmit de administratorul public Ionuț Șimon, în baza celor cons­tatate în urma verificărilor:
1. Datoriile mari către furnizori, bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale, în sumă totală de 279.956 de lei, iar contul de la Trezorerie este executat, deoarece administratorul societății nu a plătit la termenul scadent rata eșalonată.
2. În data de 15 iunie a.c., societatea trebuie să-i plătească pe cei 32 salariați, suma necesară fiind de aproximativ 116.000 de lei, dar societatea mai are în cont doar 1,18 lei.
3. Sechestrul pe mașină făcut de exe­cutorul judecătoresc și respectiv exe­cutarea silită privind recuperarea sumei de 55.410 de lei. reprezentând debit, ono­rariu și cheltuieli de executare silită, din cauza faptului că nu au fost conti­nuate procedurile în instanță de către SC Simprest Util.
4. Întârzieri mari în execuția lucrărilor atribuite de Primăria orașului Simeria, în valoare de 1.235.523 de lei, din care valoa­rea facturată se ridică doar la suma de 354.386 de lei.
5. Managementul defectuos al socie­tății.
6. Angajări suplimentare în condițiile în care productivitatea muncii este foarte scăzută, mai mult, unele angajări au vizat posturi la birou. De asemenea adminis­tratorul nu poate prezenta o situație din care să rezulte modul în care poate plăti aceste salarii.
7. Probleme mari cu îngrijirea spațiilor verzi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura