Categories: Comunitate

De la Colegiul din Geoagiu, elevii pleacă cu o meserie

Magdalena Şerban

Cu o tradiţie de peste 120 de ani, Colegiul Tehnic Agricol „Alexandru Borza“, din Geoagiu, este pe lista acelora care preferă practica în locul teoriei şi munca fizică, în locul celei făcute din pix. Tocmai de aceea, conducerea instituţiei este de părere că modalităţile de pregătire practică a elevilor ar trebui revizuite, la fel ca şi cele de susţinere a probelor la BAC.

Loc de mai bine
Deşi a înregistrat o creştere a înscrierilor în anul şcolar 2011-2012 (1.233 elevi), conducerea colegiului vrea să aducă modificări în programa de învăţământ, cu privire la orele de practică efectuate de elevi. „Practica se desfăşoară comasat, în două-trei săptămâni pe semestru, începând cu clasa a X-a. Din acest punct de vedere, suntem deficitari, deoarece ar trebui să fie prevăzută încă din anul I (cls. a IX-a). De asemenea, sunt necesare dotări după ultimele tehnologii. Încă se foloseşte baza materială tradiţională, slab performantă. Unitatea noastră deţine, din fericire, maşini şi utilaje agricole moderne. La noi, se pot învăţa mai multe meserii, printre care cea de  tehnician veterinar, în agroturism sau tehnician în activităţi de agroturism montan”, a spus Ioan Vălean (foto), directorul Colegiului Tehnic Agricol „Alexandru Borza“.

BAC pe categorii
Nici în ceea ce priveşte desfăşurarea examenelor de bacalaureat, directorul nu este mai iertător, mai ales că a trăit pe propria piele experienţa nefastă din 2011, când 111 elevi din cadrul unităţii şcolare pe care o conduce au fost prinşi copiind la examenul de matematică. „BAC-ul trebuie diferenţiat în trei categorii, iar absolvenţii să poată opta o anumită formă. Nu putem pretinde ca toţi elevii să ştie şi foarte multă carte şi să şi exceleze în meserie. Sunt mai rare cazurile în care ei obţin atât premii la învăţătură, cât şi la instruirea practică. Este cunoscut faptul că spre meseriile agricole, se îndreaptă cei care nu iubesc atât de mult teoria (sunt mai îndemânatici, mai aplecaţi spre practic)”, a adăugat Ioan Vălean.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Protejează-ți investiția | Cum să alegi suportul potrivit pentru bicicleta ta full suspension

Într-o țară care produce anual peste 2,6 milioane de biciclete și se situează pe locul…

20 de ore ago

Emil Stoica Mariș: Construim un sistem de sănătate modern și accesibil pentru toți

Subprogramul de Tratament medicamentos al bolnavilor cu afecțiuni oncologice, Subprogramul de monitorizare a evoluției bolii…

23 de ore ago

Deputatul PSD de Hunedoara, Ilie Toma: Ne-am angajat să investim în viitorul țării printr-un sistem educațional modern și accesibil

Candidații PSD Hunedoara la Parlament se angajează să investească în viitorul țării printr-un sistem educațional…

23 de ore ago

Ilie Toma, deputat PSD de Hunedoara: Municipiul Hunedoara s-a dezvoltat pas cu pas din 2016 încoace

Deputatul PSD de Hunedoara, Ilie Toma (foto), a declarat că primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu…

23 de ore ago

Deputatul PSD Natalia-Elena Intotero: Grija față de oameni vine din convingerea că toți merită respect și oportunități egale

„Sunt Natalia-Elena Intotero și candidez cu convingerea că împreună putem continua efortul comun de dezvoltare…

23 de ore ago