Sport

De la diamante, la bilete de metrou pe viaţă şi mâncare la discreţie. Ce primesc medaliaţii de la JO de la Paris? Românii stau şi ei bine

Un diamant, o scutire de la serviciul militar, un apartament, vaci… Sportivii care participă la Jocurile Olimpice primesc mai mult decât o medalie de aur, bronz sau argint. Recompense insolite oferite pentru performanţele de la Paris, dar şi pentru cele de la Tokyo sau Rio de Janeiro, conform news.ro.

Hong Kong: bilete de metrou pe viaţă
Cheung Ka Long şi Vivian Kong Man Wai din Hong Kong, medaliaţi cu aur la scrimă la Jocurile de la Paris, au primit din partea administraţiei locale bilete de metrou pe viaţă, la fel ca ceilalţi spor­tivi premiaţi.

Scutire de serviciul militar… şi o maşină
Fiecare medalie olimpică garantează sportivilor sud-coreeni scutirea de ser­viciul militar. Serviciul militar este obli­gatoriu pentru toţi bărbaţii apţi de mun­că, pentru cel puţin 18 luni.
Cei şase arcaşi sud-coreeni care au câştigat patru dintre cele cinci medalii de aur puse în joc la Tokyo în 2021 au primit şi maşini din partea sponsorului lor, Hyundai.

Malaysia: mâncare la discreţie, un SUV şi un apartament
Pe atletul care va câştiga prima me­dalie de aur din istorie a Malaysiei la Jocurile Olimpice de la Paris îl aşteaptă comenzi de mâncare gratuită, a promis compania de transport şi livrare Grab.
Norocosul câştigător va primi, de asemenea, un SUV Chery şi un apar­ta­ment de lux de la dezvoltatorul Top Residency, potrivit guvernului.

Columbia: mile pentru călătorii
Compania aeriană columbiană Avian­ca va acorda puncte de fidelitate („mile”) sportivilor decoraţi, în acord cu Comitetul Olimpic local: 100.000 pentru aur, 50.000 pentru argint şi 30.000 pentru bronz.

Mexic: bani murdari, dar spălaţi de guvern
Medaliaţii mexicani vor primi o sumă de bani finanţată, într-un mod original, din fondurile confiscate de Departa­men­tul de Justiţie al SUA de la un poli­ti­cian mexican acuzat de spălare de bani, a anunţat preşedintele Andrés Manuel Lopez Obrador.

Polonia: un diamant, un tablou şi o excursie
Un diamant, un premiu de 250.000 de zloţi (58.000 de euro), un apar­ta­ment cu două camere, un tablou şi un voucher de vacanţă: acesta este premiul în bani promis fiecărui campion olimpic polonez la un sport individual.
Ceilalţi medaliaţi vor primi, de ase­menea, recompense, inclusiv bonusuri. „Am vrut ca sportivii noştri (…) să fie tra­taţi într-un mod special, unic”, declara recent Radoslaw Piesiewicz, pre­şe­dintele Comitetului olimpic polonez.

Irak: un jackpot pentru o medalie de bronz
Sportivii irakieni care s-au calificat pentru Jocurile Olimpice din 2024 au pri­mit un teren şi o plată de apro­xi­mativ 6.600 de euro, potrivit Comi­te­tu­lui Olimpic Irakian. Ei vor primi, de ase­menea, un salariu lunar de 400 000 de dinari (275 EUR) din partea guvernului.
Halterofilul Ali Ammar Yasser a pri­mit o maşină şi un teren după calificare. Comitetul i-a promis un milion de dolari (916.000 de euro) dacă obţine bronzul.

Iordania: un ceas şi onoruri regale
La Jocurile de la Rio din 2016, când ior­danianul Ahmad Abu Ghaush a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la taekwondo (-68 kg), Comitetul Naţio­nal Olimpic i-a acordat 100 000 de dinari (129 000 de euro).
Campionul a primit numeroase ca­douri din partea companiilor locale, inclusiv un vehicul şi un ceas de lux, şi a fost decorat de regele Abdallah al II-lea.

Indonezia: vaci şi kilograme de aur
După ce au devenit campioane olim­pice la dublu la badminton la Tokyo, indonezienele Apriyani Rahayu şi Greysia Polii au primit cinci vaci, un teren şi trei kilograme de aur, potrivit presei.
Ministrul Turismului, Sandiaga Uno, declarase de asemenea că sportivii se vor putea bucura gratuit de cele mai bune destinaţii din ţară.

Filipine: promovare militară şi teren
La Tokyo, halterofila Hidilyn Diaz a câş­tigat prima medalie olimpică de aur din istoria Filipinelor şi a fost avansată la gradul de sergent şef în armată. Ea a primit, de asemenea, două proprietăţi din partea guvernului şi a sectorului pri­vat.
Preşedintele Comitetului Olimpic Filipinez, Abraham Tolentino, a declarat că a recompensat olimpicii premiaţi cu case sau terenuri din propriile eco­nomii.

India: zboruri gratuite şi un SUV
Campion olimpic la aruncarea suliţei la Tokyo, indianul Neeraj Chopra a primit din partea companiei IndiGo zboruri gratuite nelimitate timp de un an şi un SUV de la un om de afaceri.

Singapore: şofer privat şi un milion de kilometri
Joseph Schooling s-a remarcat la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro învingându-l pe înotătorul vedetă Michael Phelps la 100 m fluture, ceea ce a determinat compania Grab să ofe­re călătorii gratuite cu şofer privat cam­pionului şi familiei sale timp de un an, o recompensă pe care a dorit să o împartă cu un maseur orb şi un para­înotător. Singapore Airlines i-a trans­fe­rat, de asemenea, un milion de mile.

În România, medaliaţii cu aur vor primi 140.000 de euro, cei cu argint 100.000 de euro, iar cei cu bronz 60.000 de euro, conform preşedintei ANS, Elisabeta Lipă.
De asemenea, medaliaţilor cu aur şi argint le-a fost promisă şi câte o maşină Hyundai Ioniq 5 oferită de Ion Ţiriac.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura