De luna viitoare, Aninoasa va avea gaz metan

Introducerea gazului metan, demarată de mai bine de 15 ani la Aninoasa şi pentru care administraţia publică a contractat un credit bancar de 3.000.000 de lei, este pe cale să se finalizeze. Investiţia a fost stopată din cauza  restanţelor înregistrate la plăţile pentru lucrări şi a unei organizări defectuoase a vechii administraţii. Între timp, lucrurile s-au rezolvat, iar din octombrie, cei de aici vor putea beneficia de această utilitate.
„Trebuie să se facă verificările în ceea ce priveşte punerea sub presiune a coloanei principale de gaz şi sudurile. Fostul primar nu a onorat plăţile, aşa că şi constructorul din Cluj nu a mai vrut să meargă mai departe cu investiţia. De asta s-a ajuns aici.  Banii pentru această investiţie au provenit fie din fonduri proprii, fie din vestitul împrumut  de 3.000.000 de lei, contractat de vechea conducere a instituţiei. Prima clădire care va fi branşată la gaz va fi primăria, iar începând cu luna viitoare, cei interesaţi vor putea încheia contracte cu E-ON Gaz. Insolvenţa şi problemele de ordin financiar au făcut să dureze atât. Dar e o promisiune de-a mea din campanie, pe care mă bucur că am reuşit să o duc la îndeplinire”, a afirmat Nicolae Dunca (foto), primarul oraşului Aninoasa.
Potrivit acestuia, branşarea la sistemul de alimentare cu gaz metan va costa fiecare gospodărie între 700 lei şi 1.000 lei, în funcţie de distanţa până la coloana principală. Legislaţia nu mai dă voie administraţiilor locale să asigure subvenţionarea unei cote-părţi, aşa că fiecare cetăţean trebuie să scoată din buzunar banii respectivi. Cert este că iarna le aduce celor din Aninoasa o alternativă modernă pentru a-şi încălzi locuinţele. (M. Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

20 de ore ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

20 de ore ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

20 de ore ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

20 de ore ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

20 de ore ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

20 de ore ago