Adriana Năstase
Organizaţia neguvernamentală Search and Rescue Service (SARS) România, cu sediul în oraşul Petrila, va asigura asistenţa medicală umană pe tot parcursul celei de-a XV-a ediţii a Campionatului mondial al câinilor de salvare, care va avea loc la Craiova în perioada 1-5 iulie.
Cel mai important eveniment chinologic utilitar
Organizaţia este abilitată şi dispune de specialişti atestaţi pentru intervenţii şi salvări ale victimelor umane aflate în dificultate la înălţime, în subteran, în medii toxice, avalanşe sau în peşteri, a declarat ofiţerul de presă al SARS, Anamaria Nedelcoff. Campionatul mondial al câinilor de salvare este considerat de SARS ca fiind cel mai important eveniment chinologic utilitar din lume, motiv pentru care se apreciază că stăpânii patrupedelor vor fi supuşi la eforturi suplimentare în probele de concurs.
Căutare sub dărâmăturiCâinii şi stăpânii lor vor lua parte la probele de căutare şi salvare de sub dărâmături, căutarea persoanelor dispărute din zone accidentate, salvări ale victimelor din apă, căutarea persoanelor dispărute în zona de câmpie, aşa-numita probă de urmă. În acest context, dr. Mihai Preda, ofiţer coordonator al Diviziei Medicale din cadrul SARS România, a apreciat că asigurarea asistenţei medicale umane la acest eveniment competiţional reprezintă o provocare pentru membrii asociaţiei neguvernamentale. “Am acceptat această provocare, deoarece noi avem posibilităţi de salvare şi intervenţie din dărâmături sau din apă, probe la care concurenţii vor participa în concurs. SARS poate interveni în situaţiile speciale, având în vedere că personalul nostru cuprinde cadre medicale specializate în prim ajutor şi asistenţă medicală de urgenţă”, a declarat dr. Preda. El a menţionat că SARS dispune de alpinişti care pot executa intervenţii la înălţime, atât în mediul urban, cât şi în cel montan, speologi pentru intervenţii în peşteri, scafandri. De asemenea, SARS are în structura de personal persoane care au absolvit şcoala de escaladă pe gheaţă din Chamonix (Franţa).
9 mai 2025 a fost o zi cu totul specială la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu”…
Un număr de 4.686.479 de pensionari era înregistrat în aprilie 2025 în România, cu 21.837…
Magdalena Șerban Dotat cu RMN modern, mamograful cel performant din România și multe alte echipamente…
Miruna Mălăuță (foto) s-a clasat pe un onorabil loc 5 la Campionatul European de Karate…
Claudiu Sav Echipa noastră a încheiat stagiunea cu o victorie pe terenul celor de la…
Vorbesc gurile rele că un angajat de la o unitate medicală din zonă scuipă pe…