Sărbătoarea Sfintei Marii este o zi mare pentru inimile locuitorilor din Geoagiu şi nu numai, ea fiind dedicată cântecului popular şi totodată, celei care a lăsat în urma sa multă apreciere: interpreta Ileana Rus. Şi în acest an, talentul artistei a fost celebrat conform tradiţiei, staţiunea devenind un nucleu al folclorului românesc.
Două zile de poveste
Manifestarea de la Geoagiu-Băi este un act cultural cu rezonanţă turistică naţională, pentru că, de peste un deceniu, de marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, staţiunea strigă prezent la sărbătorire. Nici în 2012 nu putea fi altfel, aşa că preţ de două zile, a curs voie bună din belşug şi odată cu aceasta, s-au depănat multe amintiri. Ziua de marţi a oferit vizitatorilor posibilitatea de a se delecta cu o expoziţie de gastronomie tradiţională, una de artă tradiţională românească, o paradă a portului popular, dar şi cu un spectacol de muzică uşoară, ce i-a avut ca invitaţi pe Carol Aflat şi Cristina Vasiu. Ieri, au rămas în centrul atenţiei cele două expoziţii, iar la Biserica Ortodoxă cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, a fost oficiată Sfânta Liturghie, urmată de o slujbă de Maslu. Nu putea lipsi ceea ce lumea aştepta cu mare drag: tradiţionalul spectacol folcloric. Au bucurat inimile publicului Lidia Benea Matei, Mihai Petreuş, Adrian Stanca, Eva Vlad, Norica Haţegan, Andrada Ileş, Mihai Fegher, Olguţa Fistiş, Ionuţ Lupuţ şi alţi interpreţi îndrăgiţi ai muzicii populare româneşti. La final, discoteca a avut rolul ei.
Tradiţia continuă
„Ziua de 15 August reprezintă, în calendarul ortodox, cea mai mare sărbătoare religioasă a verii şi anume, Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, sărbătoare prin care se cinsteşte moartea şi înălţarea Fecioarei Maria cu trupul la cer. Nu putea exista un moment mai potrivit pentru celebrarea unui talent de excepţie, talent ce s-a numit Ileana Rus. Interpreta va rămâne în sufletele noastre, iar alături de cântecul ei, această mare sărbătoare. Le mulţumesc tuturor celor care au participat la eveniment şi îi aşteptăm cu drag şi la anul”, a subliniat Ioan Vălean, primarul oraşului Geoagiu.
Vorbesc gurile rele că un șef din zonă, are program fix cu tinerica pe care…
Mihai O., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic internațional…
Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad Pentru că a reușit achiziționarea unui Computer Tomograf pentru…
„Începând din anul 2021, prin acest program, locuitorii județului Hunedoara au acces la servicii medicale…
Asociația Rădăuțiul civic a venit cu un test pentru cetățeni în care să deosebească o…
Două autoturisme au ars, luni, într-o parcare din oraşul Vulcan, în Valea Jiului, intervenţia pompierilor…
View Comments
Bine macar ca au mai ramas traditii cu adevaratul folclor romanesc ca de falsii cantareti de manele si etc...suntem satui.Felicitari organizatorilor si nu trebuie sa lasam sa dispara adevaratul cantec popular romanesc.