Sport

De trei ori campioanã

11 x 1 marincu zborCiprian Marinuţ

Atleta Florentina Marincu (foto), de la CNS CSS „Cetate” Deva, a făcut un concurs perfect la Campionatul Naţional, rezervat juniorilor II (născuţi 1996 şi mai mici), care s-a desfăşurat în weekend la Bacău. Sportiva antrenată de Nicolae Alexe a cucerit titlurile de campioană naţională în toate cele trei probe în care a concurat, 60 de metri, triplusalt şi săritura în lungime, stabilind şi un nou record personal în cea mai rapidă cursă a competiţiei.

Atleta momentului
Florentina Marincu a adăugat încă trei medalii la cele şase cucerite de la începutul acestui an şi graţie celor nouă trofee din 2013, obţine titlul neoficial de cea mai prolifică atletă hunedoreană a momentului. Sportiva antrenată de Nicolae Alexe şi-a trecut în palmares titlurile de campioană naţională în toate cele trei probe în care a concurat la nivel de junioare II (categoria ei de vârstă) la Campionatul Naţional, disputat în weekend la Bacău. În săptămânile precedente,  „Flori” cucerise alte şase medalii în competiţii cu sportive mai mari ca ea din punctul de vedere al vârstei. Astfel, Marincu a obţinut două medalii de bronz la nivel de senioare, două medalii de argint la categoria tineret şi două medalii de aur la junioare I, toate în probele de 60 de metri şi săritura în lungime. „Ne-am dorit o triplă perfectă la nivel de junioare II, iar Florentina a reuşit să cucerească cele trei medalii de aur fără să forţeze. Sperăm să fie în continuare sănătoasă şi să confirme şi pe plan internaţional în acest an”, a spus antrenorul ei, Nicolae Alexe.

Victorii fără emoţii
În finala probei de 60 metri, desfăşurată sâmbătă, Florentina Marincu (născută 1996) a oprit cronometrul la 7.56 secunde, stabilind un nou record personal, mai bun cu o sutime de secundă faţă de vechea sa performanţă de top, 7.57 secunde. Cu acest timp, „Flori” a câştigat cursa fără emoţii, devenind campioană naţională de junioare II. În clasament, deveanca a fost urmată de: Elena Lupu (SCM Bacău) – 7.82, Andreea Baboi (născută 1999, CSS Buzău) – 7.85 şi Cleopatra Banciu (1998, Rapid) – 8.01 secunde. La triplusalt, tot sâmbătă, Florentina a reuşit o săritură de 12,60 metri şi le-a devansat pe Georgiana Aniţei (născută 1999, CSS Bacău) -12, 13 metri şi pe Anca Burca (născută 1996) – 11.86 metri. Victoria devencei e cu atât mai preţioasă, cu cât a venit chiar şi în contextul în care acesta a fost primul concurs din 2013 în care ea a concurat în proba de triplusalt. În proba de săritura în lungime, desfăşurată ieri, Florentina a fost singura care a sărit peste şase metri, reuşind un salt de 6.19 metri. Cu această performanţă, atleta deveancă a fost lideră incontestabilă, fiind urmată în clasament de Georgiana Aniţei (SCM Bacău) cu 5,66 metri şi Cleopatra Banciu (Rapid) cu 5.48 metri.
„Victoriile au fost clare, întrucât nu au existat emoţii în privinţa câştigătoarei titlului naţional la nici una dintre cele trei probe. Poate la 60 de metri, ar fi scos un timp şi mai bun dacă ar fi avut rivale mai competitive, întrucât pista de la Bacău e mai rapidă decât cea din Bucureşti. La triplusalt, ar fi putut să sară peste 13 metri, dar nu i-a ieşit elanul, din cauza faptului că proba s-a desfăşurat la scurt timp după finala cursei de 60 de metri, iar Florentina a fost puţin obosită. La lungime, Flori a sărit din nou peste şase metri, fiind totuşi departe de recordul de 6,50, stabilit în competiţia senioarelor, însă ea nu a forţat”, a explicat profesorul Nicolae Alexe, antrenorul sportivei devene.
Obiectivele majore ale atletei devene în acest an sunt participarea cu succes la Campionatele Europene şi la Campionatele Mondiale.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura