Doamnele şi domnişoarele din comuna Băiţa vor avea parte de răsfăţ cu prilejul Zilei Internaţionale a Femeii. Primăria şi Consiliul Local le-au pregătit Balul Mărţişorului, ce se va desfăşura în 7 martie, începând cu ora 18:30, la căminul cultural din satul Lunca.
„Intrarea este liberă, aşa cum a fost şi în trecut. Doar că din pricina faptului că la căminul cultural din Băiţa se execută lucrări de reabilitare, ne-am orientat către lăcaşul din Lunca. Însă de la anul, revenim la tradiţionala locaţie. Le invit pe reprezentantele sexului frumos din întreaga comună să petreacă o seară ce le este dedicată în întregime, de voia bună urmând să se ocupe artistul Tinu Vereşezan, alături de formaţia sa. Vor exista mici atenţii, constând în flori şi dulciuri oferite cu mult drag din partea casei, dar şi diverse competiţii. Pe scurt, multe surprize. Vom organiza şi o tombolă, punând în joc mai multe premii. Vă aşteptăm, dragi doamne şi domnişoare”, a fost invitaţia lansată de Damian Diniş (foto), primarul comunei Băiţa.
Este bine cunoscut că în cadrul ediţiilor precedente, concurentele şi-au adjudecat titulaturi precum Cea mai Serioasă, Cea mai Veselă, Cea mai Sexy, Cea mai Romantică, Cea mai Bună Dansatoare şi Cea mai Elegantă. Juriul a fost unul exigent, emoţiile au atins cote maxime, dar totul a meritat, ţinând cont că recompensele au fost consistente.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…