Debut cu dreptul la Europene
Naţionala României a debutat cu dreptul la Campionatul European de polo pe apă de la Budapesta, ieri, graţie victoriei cu scorul de 11-6 (3-4, 3-1, 2-0, 3-1) în faţa Georgiei. Tricolorii au început mai bine, au condus cu 2-0, Georgia a avut o revenire spectaculoasă şi a marcat de patru ori la rând, iar la finalul primei reprize conducea cu 4-3. Echipa României a întors rezultatul în repriza secundă, când a punctat de trei ori, după care şi-a mărit avantajul, câştigând detaşat, cu 11-6. Pentru echipa tricoloră, antrenată de sârbul Dejan Stanjoevic, au marcat Cosmin Radu (3 goluri), Tiberiu Negrean (3), Nicolae Diaconu (2), Andrei Creţu (2), Alexandru Matei (1) şi Mihnea Gheorghe (1). Pentru georgieni au înscris Marko Jelaca (3), Damir Crepulja (1), Marko Elez (1), Gheorghi Hvedeliani (1). România va juca următorul meci împotriva Italiei, azi, de la ora 17:00 (ora României). Din Grupa A mai fac parte Rusia, Muntenegru şi Grecia.