Natalia Bumbac
Consiliul local Deva prin Direcţia de Asistenţă Socială va avea un protocol de colaborare cu Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, privind înhumarea persoanelor fără aparţinători, care au decedat în unitatea medicală. Proiectul de hotărâre a fost aprobat ieri în şedinţa legislativului local al municipiului Deva.
„În 2014 a intrat în vigoare noua Lege a cimitirelor în care este prevăzut că primăria pe raza căreia se înregistrează decesul unei persoane fără aparţinători este obligată să facă demersurile pentru înhumare. În acest sens am solicitat şi am obţinut acordul SJU Deva pentru a avea un protocol de colaborare”, a explicat Laura Sârbu, secretarul Primăriei Deva. Aceasta a adăugat că în prezent se lucrează la un nou regulament al cimitirelor administrate de Primăria Deva, care va fi în conformitate cu noua Lege a cimitirelor. Protocolul semnat între cele două instituţii va asigura baza legală prin care vor fi organizate funeraliile, acest lucru neexistând până în prezent. Cheltuielile ocazionate de înhumarea persoanelor fără adăpost vor fi asigurate din bugetul Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Deva, se mai arată în textul proiectului de hotărâre. „Avem cazuri de persoane decedate de a căror înmormântare nu are cine să se ocupe. Spre exemplu, în acest an am avut două astfel de perosane. Trupurile neînsufleţite ale acestora au fost păstrate în morga spitalului până la limita admisibilului. După care am solicitat Primăriei Deva să se ocupe de înhumare”, a afirmat Călin Laza, managerul SJU Deva.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…