Este ciudat însă de ce îşi doreşte domnul deputat Cernea înlocuirea orelor de religie cu cele de etică. Oare, indiferent de religie – creştină, musulmană ş.a.m.d. –, nu fiecare este, în sine, un cod etic, după care s-au ghidat sute de milioane de oameni de-a lungul vremii, validându-se astfel valoarea de adevăr peren? Religia îi învaţă pe copii lucruri mult mai complexe decât simplele norme de etică. Studiul teoretic al valorilor şi condiţiei umane, din perspectiva principiilor morale şi cu rolul lor în viaţa socială nu este suficient pentru a detrona religia, ca materie obligatorie. Înlocuirea acesteia cu o variantă simplificată nu este o soluţie, indiferent de justificările pe care le poate aduce deputatul Cernea în sprijinul demersului său. Este ca şi cum ar cere ca şi orele de sport să devină facultative, iar „argumentul suprem” ar fi faptul că tot mai mulţi părinţi aduc scutiri medicale pentru copiii lor, ca să nu mai facă sport în şcoală.
În plus: care dintre cele 10 porunci nu se regăsesc în codul etic al oricui? După cum, la fel de bine, putem pune şi problema coruperii materiei predate la orele de etică. Ce ne facem dacă, în locul religiei, copiii noştri vor trebui să înveţe noţiunile corupte de morală? În România trăim o perioadă în care scara valorilor umane s-a inversat, în care binele a devenit rău şi invers, răul este propagat ca noul bine, când trădarea este văzută ca patriotism ori ca interes naţional, când statul – administraţia, justiţia etc. – s-a rupt de popor şi s-a spus că aşa e bine (deşi prin asta s-a negat însăşi motivul existenţei statului!) etc. Şi atunci, de ce trebuie să acceptăm riscul ca să înveţe copiii noştri aceste lucruri – teoretizate în expozeuri savante, în sprijinul cărora vin tot felul de inşi cu discursuri sforăitoare – când, de la bun început, ştim că există o mare posibilitate ca învăţăturile deprinse să fie greşite, deşi sunt învelite în poleială strălucitoare? Parcă e mai bine tot cu: „Să nu minţi, să nu furi, iubeşte-ţi semenii ca pe tine însuşi”… E mai aproape de fibra acestui popor, de mentalitatea românului, de sufletul său. Iată că, atât timp cât nu aduce un spor de instrucţie, o educaţie calitativ superioară faţă de religie, etica nu o poate substitui decât dacă se doreşte răul generaţiei de mâine. Oare asta ne dorim?
Laurenţiu Nistor, deputat în Colegiul Uninominal nr. 1 Brad – Valea Mureşului
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Da mai comunistule. Mai bine fara orele alea ca si asa, ce vrei sa invete copii, mai alei cei din clasele mici, ca daca vor fi cuminti si vor face politica pesedista , o sa-i picteze si pe ei in biserica...???