Declaraţie politică a senatorului UNPR Haralambie Vochiţoiu în Parlamentul României

Prima variantã a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 exclude de la finanţare zonele periurbane ale oraşelor şi municipiilor

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a transmis în data de 21 martie 2014, prima variantă a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 către serviciile specializate ale Comisiei Europene.
La punctul 8.2.2 din această variantă a PNDR, aflăm că pentru PNDR 2014-2020, spaţiul rural este definit ca totalitatea comunelor, la nivel de unitate administrativ teritorială, împreună cu satele componente. Din punct de vedere administrativ, spaţiul rural românesc cuprinde 2.861 de comune. Totuşi, în România există şi 320 de municipii şi oraşe ce au grupate în jurul lor mai multe sate aparţinătoare sau localităţi componente, aşa cum este prevăzut în art. 3 din O.G. nr. 53/2002 privind Statutul – cadru al unităţii administrativ-teritoriale, cu modificările şi completările ulterioare.
În vederea identificării unei soluţii în viitorul Program Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, astfel încât zonele periurbane să poată beneficia de sprijin financiar în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală, sprijin financiar de care ar beneficia şi comunităţile locale din Valea Jiului, m-am adresat încă de anul trecut Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Autoritatea de Management pentru PNDR.
Urmare a acestei adrese, Autoritatea de Management pentru PNDR a răspuns că zonele periurbane sunt eligibile pentru a beneficia de sprijin financiar în cadrul acestor măsuri.
Spaţiul periurban, potrivit Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, reprezintă suprafaţa din jurul municipiilor şi oraşelor, delimitată prin studii de specialitate, în cadrul căreia se creează relaţii de independenţă în domeniul economic, al infrastructurii, deplasărilor pentru muncă, asigurărilor cu spaţii verzi şi de agrement, asigurărilor cu produse agroalimentare etc.
Spaţiul rural este definit atât prin Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional, precum şi prin Ordinul comun al ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi al ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 143/610/2005 privind definirea şi caracterizarea spaţiului rural, cu modificările şi completările ulterioare.
Acest Ordin a avut ca bază legală, Reglementarea Consiliului Europei nr. 1296/1996 privind Carta Europeană a spaţiului rural.
Prin spaţiul rural, în înţelesul prezentului ordin, sunt definite zonele aparţinând comunelor, precum şi zonele periurbane ale oraşelor şi municipiilor, în care se desfăşoară, cu respectarea legislaţiei în vigoare, activităţi încadrate în următoarele domenii economice: producţie agricolă vegetală şi/sau zootehnică, silvică, de pescuit şi acvacultură; procesarea industrială a produselor agricole, silvice, piscicole şi de acvacultură, precum şi activităţile meşteşugăreşti, artizanale şi de mică industrie; servicii de turism şi de agrement rural;
După cum se poate observa din această definire a spaţiului rural, localităţile din Valea Jiului, respectiv municipiile Petroşani, Vulcan, Lupeni şi oraşele Petrila, Aninoasa, Uricani se pot încadra în atragerea de fonduri, dar la fel de bine se pot încadra multe alte localităţi urbane din România.
Date fiind aceste considerente, pentru că prima variantă a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 exclude de la finanţare zonele periurbane ale oraşelor şi municipiilor, solicit să se facă modificările necesare, până nu va fi prea târziu.
Haralambie Vochiţoiu, senator în Colegiul Uninominal nr. 1 Valea Jiului

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Zombi, sunt Zombi. Sunt un mort politic viu. din cand in cand mai dau din picioare si incerc sa racnesc. Ahhh, unde-s racnetele mele de alta data? Acum, in Unitatea Militara a lu generalu izmenelor trebe sa tac malc si sa pup emisfera sudului. Am luat teapa, am luat teapa. Recunosc, ma simteam mai bine printre popularii mei (hei, heiiiiiiiii), cu fetele lor congestionate, cu bascile prafuite si glumele de autobaza. Imi placea ca faceam sedintele in maieu si cu sculele pe masa. Acu...tre sa ma prefac ca sunt un domn. Io domn? Io-s tovaras, prieten cu Ruussia. Zdrasvuite tavariscii, acu ma duc ca tre sa fur o galeata cu apa.

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago