Ne aflăm şi acum într-o situaţie similară. Avem un Guvern care a scos ţara din criză. Patru ani consecutivi de creştere economică susţinută nu sunt doar o întâmplare sau o o serie de coincidenţe. Ci sunt rezultatul concret şi incontestabil al unor politici pragmatice, eficiente, aplicate cu consecvenţă, determinare şi încăpăţânare, dincolo de orice speculaţii teoretice.
Şi, dacă ţara au fost scoasă din impas şi lucrurile au început să meargă aşa de bine încât până şi statisticile europene o constată fără părtinire, au apărut şi doritorii de schimbare. Dar cei care vor să schimbe acum guvernul nu o vor pentru binele ţării, ci pentru a-şi însuşi rezultatele muncii altora, rezultate pe care ei înşişi nu au fost în stare să le obţină în anii când au condus România pe cont propriu.
Ne-am dorit o justiţie independentă. Şi avem o justiţie independentă. Dar modul în care este aplicată legea trebuie să fie garanţia unui stat de drept. Cazul Rarinca este expresia cea mai elocventă a unui precedent periculos şi, din păcate, nu putem fi absolut siguri că este singurul caz de acest fel. Un precedent care nici măcar nu a fost asumat de factorii responsabili.
Cei care astăzi doresc să pună mâna pe putere, respectiv fostul PDL, au reuşit să se impună în faţa liberalilor autentici. Iar ei, care au încălcat cel mai mult legea, vor să demonstreze acum că sunt cei mai cinstiţi. Să ştie că poporul român îşi aminteşte de nenorocirile pe care le-a îndurat în regimul Băsescu-Boc. Ei sunt cei care azi încearcă să fie urmaşii Brătienilor şi să ajungă din nou la conducerea ţării. Ca şi când 10 ani, cât au fost la guvernare, nu ar fi fost de ajuns.
Rolul Opoziţiei parlamentare este să se opună. Dar dacă luciditatea şi raţiunea ar fi luate în considerare, atunci, strategia politică a opoziţiei ar avea o cu totul altă abordare, mult mai realistă. Doreşte opoziţia să preia puterea politică şi să pună în practică Programul preşedintelui Klaus Iohannis? Anul viitor, în 2016, urmează alegeri generale. Colegii liberali pot începe încă de pe acum să se pregătească pentru competiţia electorală. Timpul este foarte scurt.
Dar campania de forţă la care asistăm în aceste zile are ca scop doar înlăturarea cu orice preţ a unui Guvern legitim, investit de Parlamentul României în urma unui scrutin electoral democratic şi liber, un Guvern care a scos ţara din criză.
Avem însă o datorie specială faţă de milioanele de români care au votat în noiembrie 2012 cu convingerea că participă la nişte alegeri libere şi că votul lor contează. Toţi aceşti români au mers la urne încredinţaţi că trăiesc într-o democraţie veritabilă, în care guvernul trebuie să vină şi plece din funcţie doar prin vot democratic: alegeri şi Parlament. În numele dreptului lor de a-şi vedea votul respectat, acest Guvern trebuie să rămână. Iar schimbarea cu un alt guvern să se facă doar legal. Altfel, România va fi dusă într-o nouă criză, mai gravă, nu numai economică, dar şi politică.
DEPUTAT LAURENŢIU NISTOR,
preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Hunedoara
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
HAI SICTIR -MAGARULE !!!