Categories: Comunitate

Decolmatările au scăpat comuna Zam de inundaţii

Magdalena Şerban

Comparativ cu 2013, când administraţia din Zam se confrunta cu problema inundaţiilor, anul curent, acestea au ocolit comuna. Cel puţin până în momentul de faţă. Asta şi pentru că, preventiv, aici s-a derulat un proces de decolmatare a râurilor şi pârâurilor.
„Am explicat oamenilor că pe malurile de pârâu şi de râu nu se lasă material lemnos sau resturi vegetale. I-am rugat inclusiv să-şi cureţe fiecare, partea frontală a casei. Pe de altă parte, nu am avut nici deversări mari de torenţi, în acest an, faţă de anul trecut când am întâmpinat necazuri cu inundaţiile. Ne-am apucat, din primăvară, de decolmatări. Cu preponderenţă, le-am făcut în satele Sălciva şi Pojoga şi am mai rezolvat cu un canal agricol şi un şanţ mai mare din Zam. În total, am curăţat vreo 15 kilometri de şanţuri, iar aici mă refer la cele principale. Din cauza bugetului sărăcăcios, nu putem acoperi totul, deodată, comuna având sute de kilometri de şanţuri. Cam circa 25 la sută am reuşit însă să rezolvăm, dar urmează şi restul. Lucrările le facem în mod profesionist, cu o firmă de profil. Nu am apelat la serviciile celor care beneficiază de ajutor social (Legea 416), deoarece sunt puţini. La ei apelăm în cazul unor lucrări gen pietruire, cosit etc.”, a subliniat Sorin Nistor (foto), primarul comunei Zam. Acesta are şi o invitaţie de adresat consătenilor săi, fiilor satului, precum şi tuturor hunedorenilor, pe care îi roagă să ia parte la Zilele Comunei, eveniment care se va desfăşura în 15, 16 şi 17 august.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago