La începutul lunii curente, o explozie s-a produs într-un bloc de locuinţe din zona Copou a Iaşiului. Deflagraţia a fost urmată de un incendiu, iar bilanţul este unul trist: două persoane au murit şi alte 11 au fost rănite. Specialiştii de la INCD INSEMEX Petroşani au fost cooptaţi să realizeze expertiza tehnică în acest caz. Astfel, o echipă de cercetători s-a deplasat la faţa locului imediat după accident.
Ceea ce trebuie precizat este că reprezentanţii E.On au descoperit o conductă de gaz fisurată, aflată pe o stradă din imediata apropiere a blocului respectiv. Mai sunt însă necesare verificări, pentru a putea fi stabilită sursa aprinderii, cu exactitate, susţin specialiştii de la INSEMEX. „Am avut o primă echipă de specialişti care a mers la Iaşi imediat după deflagraţie, pentru o primă constatare la faţa locului, alături de Poliţie şi Parchet. Zilele trecute, ca urmare a decopertărilor făcute la nivelul subsolului, a mai fost necesară deplasarea încă a unei echipe, pentru a se face un supliment de constatare. Aşteptăm să ne fie trimise probele de către cei care investighează cazul. Nu ne putem antepronunţa asupra cauzei. Urmează să se facă toate investigaţiile necesare şi abia după să se poată da un verdict”, a afirmat dr. ing. Artur George Găman (foto), directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – INSEMEX Petroşani. (M. Şerban)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…