Demonstraţii de airsoft în Cetatea Devei
Cetatea Devei va fi mâine, sâmbătă, 5 octombrie, gazda evenimentului ,,Asalt de toamnă”. Este vorba despre o prezentare a tacticilor de luptă folosite în airsoft, a echipamentului şi a unor replici după arme şi dispozitive militare reale.
Cei care sunt pasionaţi de acest sport vor putea să tragă la ţintă în mediu controlat şi în deplină siguranţă. Evenimentul, care se va desfăşura pe Platforma Artilerie Vest, între orele 12:00 şi 14:00 se adresează atât localnicilor cât şi turiştilor.
Airsoftul este un sport care reproduce scenarii inspirate din lupte reale, iar replicile armelor adevărate trag cu bile din plastic de mici dimensiuni. Acest sport implică multă mişcare, adrenalină, dar şi distracţie.
Cei interesaţi de acest sport sunt aşteptaţi în Cetatea Devei pentru a „intra în luptă” alături de profesionişti în airsoft! Participarea la eveniment este liberă!
Organizatorii acestuia sunt Club Dac Airsoft Deva, în parteneriat cu Primăria municipiului Deva şi Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva. (D. G.)