Denunţ penal pentru administratorul unei firme de pazã
Adriana Năstase
Administratorul unei firme de pază din municipiul Deva s-a ales cu un dosar penal, în urma unui control efectuat de inspectorii de muncă. Astfel, s-a depistat că 13 agenţi de pază de la firma respectivă nu au fost angajaţi cu forme legale.
Procurorii de pe lângă Judecătoria Deva au preluat cazul, urmând să decidă asupra aspectelor de natură penală săvârşite de reprezentantul angajatorului. Administratorul riscă, în conformitate cu prevederile art. 266, pct. 3) din Legea 53/2003 republicată-Codul muncii, închisoare de la unu la doi ani sau amendă penală.
„Întrucât în cursul anului 2012, au mai fost efectuate încă două controale de către inspectorii de muncă la acelaşi angajator, controale în care s-au descoperit deficienţe, s-a mai verificat şi dacă s-au îndeplinit măsurile dispuse, precum şi modul de remediere. În urma consultării pontajelor, foilor colective de prezenţă şi a registrului general de evidenţă a salariaţilor în format electronic, s-a constatat că un număr de 13 persoane au lucrat în beneficiul societăţii, fără a fi avut încheiate contracte de muncă anterior începerii activităţii. Din pontaje, a reieşit faptul că o mare parte a salariaţilor a efectuat ore suplimentare fără ca acestea să fie plătite sau compensate cu timp liber în următoarele 60 de zile, aşa cum stipulează Codul muncii. Pentru o altă parte a salariaţilor orele suplimentare prestate pe timp de noapte nu erau plătite cu spor de minimum 25 la sută”, a declarat Sorin Gabriel Istrate, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara.