Departe de Europa
Volodia Macovei
Astăzi este Ziua Europei, amintind de declaraţia ministrului de externe francez Robert Schuman, din 1950, moment care va duce la naşterea primei organizaţii europene suprastatale, Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO).
Din CECO, apărută în urma Tratatului de la Paris din 1951, s-a format fundaţia pentru Comunitatea Economică Europeană, numită apoi Comunitatea Europeană, pentru ca, în final, în urma Tratatului de la Maastricht, din 7 februarie 1992, să apară Uniunea Europeană.
Aşadar, marea construcţie europeană ar avea vârsta de 64 de ani, venerabilă pentru om, dar de bebeluş neînţărcat pentru istorie. România, mai mult prin politicienii ei şi ceva mai plăpând prin cetăţenii ei, pentru care există multe motive de dezamăgire şi scepticism, se împopoţonează, în fiecare ocazie, cu apartenenţa la Uniunea Europeană, dar face prea puţin pentru a-şi găsi un loc remarcabil, onorabil în această construcţie. După o perioadă ce ar fi trebuit să fie suficientă pentru adaptarea la ritmul şi tonusul european, România se află, din păcate, tot pe la coada clasamentelor din UE, nereuşind să demonstreze nici echilibru economic, nici stabilitate politică şi socială.
Ne lăudăm cu un şomaj nu foarte mare, dar nu luăm în calcul că, în condiţiile în care s-ar întoarce acasă milioanele de români plecaţi la muncă în străinătate, am fi în gravă criză pe piaţa forţei de muncă. Ne lăudăm cu intrări de bani, dar omitem să luăm în calcul contribuţia importantă a românilor ce muncesc peste graniţe. Nu reuşim, cu toate eforturile comunităţii europene de a ne lungi urechile din când în când, să facem proiecte serioase pentru a atrage integral fondurile uriaşe de care am putea beneficia.
Din punct de vedere politic şi administrativ, facem cumva, în fiecare zi, în aşa fel încât să demonstrăm şi comunităţii europene şi mediului de afaceri internaţional că suntem o ţară marcată de profundă instabilitate legislativă, de supărătoare instabilitate politică şi de enervantă proastă gestiune a economiei.
De Ziua Europei, ne trezim în acelaşi mare şi trist pesimism, singurii fericiţi în România rămânând politicienii, cei cărora lucrurile le merg bine, indiferent dacă sunt la putere, în opoziţie sau aiurea.