Rezultatele examenului naţional scris pentru casele judeţene de sănătate arată aşa: cinci candidaţi din cei 33 înscrişi au promovat. Adică au luat peste 7. Vă daţi seama cât de pregătiţi sunt oamenii? Adică aceia care au ca responsabilitate banii Sănătăţii, 10 miliarde de euro. În aceste condiţii, ce mai poate fi spus? Poate că este cazul să se trezească politicienii de la conducere şi să nu mai lase toţi iresponsabilii să conducă Casele de Sănătate.
Data viitoare
În judeţ, Adrian David, cel care conduce Casa Judeţeană de Sănătate, nu s-a prezentat la concurs. Pentru că a fost singurul candidat pe post, el rămâne la şefia instituţiei şi va fi prezent la următorul examen, susţine David.
Se tot vorbeşte de depolitizarea din Sănătate. Revin la idea că acest lucru nu se poate întâmpla, sau poate sunt naive care cred aşa ceva.
„Trebuie să înţelegem că această depolitizare nu trebuie văzută ca un scop în sine, depolitizarea este un pas pentru a creşte eficienţa managementului, pentru că atunci când managementul la orice nivel al sistemul de sănătate este unul corect, competent şi fără legături politice, există şansa ca acel management să fie eficient. Scopul depolitizării nu este de a scoate de peste tot din sistemul de sănătate orice persoană care are vreo afiliere politică, ci este de a facilita accesul în sistemul de sănătate al oamenilor competenţi. Şi atunci ce vrem să facem este să organizăm concursuri unde să putem selecta cei mai competenţi oameni pentru postul respectiv”, a declarat Ioana Mihăilă, ministrul Sănătăţii.
În concluzie, rămâne cum am stabilit, vor fi tot politicieni pe funcţiile astea.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…