Politica si administratie

Deputat Anamaria Gavrilă: „E timpul să spunem NU imposturii și să arătăm toate minciunile doamnei Șoșoacă!”

Anamaria Gavrilă (foto), deputat în Parlamentul României și președinte POT, atrage atenția unui fenomen care a prins tot mai mult contur în România: impostura. Într-un mesaj video transmis în mediul online, aceas­ta arată cât de departe a mers cu minciunile europarlamentarul Diana Șoșoacă.

Atitudine
„Am stat departe de atacuri la persoană și mi-am concentrat energia pe construcția unui proiect nou, care să fie acea speranță de care românii au nevoie. Dar gata, trebuie ca toți să luăm atitudine și să spunem răspicat că Diana Șoșoacă este o mincinoasă și o impostoare!”, precizează deputat Anamaria Gavrilă.
Revolta parlamentarului vine pe fondul scandalului de la Leeds. O familie de români era cât pe ce să-și piardă copilul. Din fericire, acest lucru nu s-a întâmplat. Copilul nu a ajuns în plasament, ci a fost dat unchiului, adică familiei extinse. Doar că această so­lu­ție provizorie, care se aplică pe peri­oada anchetei, nu s-a datorat Dianei Șoșoacă, ci implicării Autorității Națio­nale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.
„Șoșoacă pretinde că ea a salvat copiii din Leeds. Spune că datorită ei, copiii au fost dați înapoi familiei. Iată prima minciună! Copiii nu au fost dați înapoi familiei, ci unchiului, deci familiei extinse, pe perioada în care se des­fășoară ancheta. Tot ce face Șoșoacă arată că s-a ajuns la o limită care nu mai poate fi ignorată! Iar această impostură a Dianei Șoșoacă este mult prea mult. Ne afectează foarte mult ca națiune, ca popor și ne pune într-un moment de rușine. Aceasta individă nu ne re­prezintă!”, explică Anamaria Gavrilă în intervenția din mediul online.

În 48 de ore
Afirmațiile parlamentarului Anamaria Gavrilă sunt urmarea mai multor situa­ții triste de pe urma cărora Diana Șoșoacă n-a făcut altceva decât să tragă capital de imagine. Anamaria Gavrilă știe foarte bine cum decurge o astfel de anchetă și care este soluția în cazuri precum cel din Leeds. Știe pentru că este inițiatoarea legii PIA, lege care obligă statul român să acțio­neze în maximum 48 de ore de la mo­mentul unei sesizări făcute cu privire la un copil, cetățean român, care a fost instituționalizat în străinătate și să contacteze familia extinsă pentru a lua copilul în grijă.

Cereri
„Legea PIA oferă protecție copiilor români din străinătate. Legea PIA de­taliază corect și într-un mod foarte specific ce trebuie să facă autoritățile române atunci cand un copil este luat de autoritățile străine. Diana Șoșoacă nu are autoritatea de a face această cerere, așa că nu ea a salvat situația! Auto­ritățile române s-au mobilizat ex­emplar și și-au făcut treaba! Este de datoria lor să trimită aceste cereri de repatriere sau de plasare a copiilor în familiile extinse către autoritățile stră­ine. Aceasta este cheia. Pentru că un judecător, doar dacă are în fața lui o ase­menea cerere, poate da o hotărâre de plasare în familia extinsă a copilului. Dacă un judecător străin nu are aceas­tă cerere în față, la dosar, nu poate să decidă și copiii merg în plasament într-o familie straină. Iar singura autoritate care poate să facă această cerere este Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, nici­decum Diana Șoșoacă!”, mai spune Anamaria Gavrilă.

Popor empatic
Deputatul Anamaria Gavrilă atrage atenția și asupra altor situații în care Diana Șoșoacă n-a făcut altceva decât să escaladeze dra­mele și suferința oa­me­nilor pen­tru a se pre­zenta în fața po­po­rului ca un salvator. Așa a făcut și la Mintia, și la Crevedia. Deputatul spune că nu poți să duci de nas într-un mod atât de mârșav un popor empatic și plin de iu­bire, așa cum e poporul român. Tocmai de aceea, cere în mod public Dianei Șoșoacă să se oprească din a face scandal din orice, din a prezenta faptele doar într-o manieră mincinoasă, prin care lasă impresia că ea e cea fără de care România nu poate să funcționeze. În plus, de­putatul cere oamenilor să fie atenți atunci când vine vorba despre Diana Șoșoacă și să nu se mai încreadă în vorbele acesteia. Le cere colegilor din Parlament să sancționeze toate aceste derapaje care nu aduc nimic bun României, ci fac o imagine proastă statului român. Iar românii nu merită asta.
„Destul este destul și com­por­tamentul Dianei Șoșoacă este de-a dreptul morbid. Nu poți să te urci pe orice dramă. Este pre­fă­că­torie și teatru. Diana Șoșoacă nu ne reprezintă! Acest popor este un colos de empatie și iubre profundă, smerit în fața lui Dumnezeu!”, adaugă spre finalul intervenției deputatul Anamaria Gavrilă.
Anamaria Gavrilă cere familiilor din străinătate care traversează dra­me precum cea a ro­mânilor din Leeds să ia legătura in­clusiv cu ea, să îi scrie și să o pună la curent cu situa­țiile prin care trec. De asemenea, le spune să ceară ajutor și celor de la Autoritatea Națio­nală pentru Protecția Co­pi­lului și Adopție și de la ambasada României din țara în care locuiesc. Doar astfel au șanse mai mari de a beneficia de o rezolvare favora­bilă lor.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura