Deputaţii PSD Nistor şi Intotero susţin menţinerea în viaţă a judecătoriilor din Orăştie şi Haţeg

  Magdalena Şerban

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a organizat, marţi, o dezbatere publică, având ca temă proiectul privind desfiinţarea a 30 de instanţe judecătoreşti din România. La discuţii, au participat parlamentari şi reprezentanţi ai autorităţilor locale din ţară. Din judeţul nostru au luat parte doi deputaţi PSD – Laurenţiu Nistor (foto dreapta) şi Natalia Elena Intotero (foto stanga), edilul-şef al municipiului Orăştie, Ovidiu Bălan, şi primarul comunei Sălaşu de Sus, Sorin Marica.

Cetăţenii au de suferit!
Argumentele în numele cărora delegaţia hunedoreană a pledat contra desfiinţării celor două instituţii juridice au avut în vedere numărul de locuitori care beneficiază de acest serviciu public, condiţiile dificile de deplasare între localităţi în zona de deal şi munte, posibilitatea rearondării unor localităţi pentru a echilibra încărcarea cu dosare a judecătorilor de aici şi, nu în ultimul rând, tradiţia actului de justiţie. “Vă rugăm să nu fiţi de acord cu acest proiect de lege, să scoateţi Orăştia de pe această listă, pentru că noi ne dorim să aducem justiţia mai aproape de oameni, nu să-i purtăm zeci sau chiar sute de kilometri pentru a-şi rezolva problemele de ordin juridic şi nici să îngreunăm actul legislativ. Nu este corect faţă de cetăţeni”, a fost apelul făcut de Ovidiu Laurenţiu Bălan, primarul municipiului Orăştie.

Se poate face o rearondare
La rândul său, deputatul Natalia Elena Intotero a afirmat că „trebuie respectat Art. 21 din Constituţia României şi trebuie găsite soluţii pentru rearondarea altor localităţi, astfel încât cele două instanţe judecătoreşti să funcţioneze, în continuare, în cele două oraşe. Voi încerca să-mi conving colegii parlamentari să nu fie de acord cu desfiinţarea lor”, a arătat deputatul hunedorean.
„Se pot găsi alte soluţii, având în vedere că fiecare din cele două judecătorii deserveşte peste 42.000 de locuitori, ceea ce spune mult. Ministerul Justiţiei a făcut analiza eficienţei, raportat la numărul de dosare, or’ există şi judecătorii deja încărcate, iar transferarea dosarelor de la cele din Orăştie şi Haţeg ar însemna supraîncărcarea lor. Soluţia, din punctul meu de vedere, o reprezintă rearondarea unor localităţi la cele două judecătorii în cauză. Am mai salvat o dată judecătoria din Orăştie, atunci când era trecută pe lista celor propuse spre desfiinţare şi sper că vom reuşi şi de data aceasta”, a precizat deputatul Laurenţiu Nistor, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Hunedoara.
La finalul întrunirii, toţi membrii Comisiei Juridice au ajuns la concluzia că a desfiinţa judecătorii nu este o soluţie de acceptat. De precizat că proiectul privind desfiinţarea unor instanţe judecătoreşti a fost iniţiat de Guvern. Camera Deputaţilor a votat, marţi, prelungirea termenului de dezbatere a proiectului, de la 45 la 60 de zile, fiind în categoria legilor de complexitate deosebită.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago