Deputatul Nistor îşi pune postul în joc mai devreme
http://www.mesagerulhunedorean.ro/wp-content/uploads/2013/04/04-laurentiu-nistor-34.jpg
Sorina Popa
Liderul social-democraţilor din judeţ, deputatul Laurenţiu Nistor (foto), îşi pune în joc postul de preşedinte mai devreme cu un an, ca să fie în tonul alegerilor de la organizaţia pe care o conduce. Pentru că în această perioadă trebuie organizate alegeri la PSD din judeţ, Laurenţiu Nistor vrea să se alinieze acestui lucru, deşi mandatul său expiră peste mai bine de un an.
În lunile februarie şi martie, social-democraţii hunedoreni au organizat alegeri în toate cele 69 de filiale locale. Dintre toţi preşedinţii de organizaţii locale, anul acesta au fost schimbaţi oamenii în 11 comune şi două oraşe, la Simeria şi Geoagiu. „A fost un adevărat maraton politic. Alegerile la organizaţiile locale se fac din doi în doi ani, iar la cea judeţeană, din patru în patru ani. Am solicitat să se facă alegeri şi pentru funcţia de preşedinte la nivel judeţean, ca să le facem pe toate deodată. Până pe 31 martie, data limită pentru înscrierea candidaturilor pentru preşedinţia organizaţiei judeţene a PSD nu şi-a mai anunţat nimeni, în afară de mine, candidatura pentru acest post”, a declarat deputatul Laurenţiu Nistor. La conferinţa judeţeană de duminică se vor strânge peste 500 de membri ai PSD. În afară de preşedinte, va fi ales şi Consiliul Judeţean, format din 145 de membri, iar apoi Comitetul executiv al organizaţiei PSD Hunedoara. Vor fi desemnate şi Comisiile de integritate şi cea de control financiar. De asemenea, vor fi aleşi cei 19 candidaţi pentru Consiliul Naţional şi cei 71 de delegaţi care vor participa la Congresul partidului care va avea loc în perioada 19-20 aprilie. Deputatul Laurenţiu Nistor a câştigat primul mandat în fruntea social-democraţilor în septembrie 2010.
In „democratia originala” -postcomunista , „batrinul oracul” -alearga de unul singur..!!!!
Sa-l alegem „pe durata nedeterminata” si mai facem o economie la hirtia pentru buletinele de vot!
🙂
…măi Tavi,iar faci tu comentarii????….am crezut că ,,ai dat colţu,, adormitu dracului!!!…PDL’ist jegos!!!…De ce nu ai candidat tu alături de Nistor???…la câtă şcoală ai, puteai să încerci!!!…tu candidai singur şi SIGUR ieşeai pe locu 2!!!!… tu cam aplici politica coiului ,, participi dar nu te bagi,, pe la toate comentariile şi nu numai….!!!!!