Deputatul PNL Lucian Heiuş: S-a creat o mare discrepanţă între un medic din spital şi un medic de familie

Sorina Popa

Ieri, deputatul liberal Lucian Heiuş (foto), preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL, a declarat, într-o conferinţă de presă, că „haosul care a apărut în sistemul sanitar este cauzat de Legea salarizării”.

 Sistem subfinanţat
„Legea nr.153 este marea minciună a guvernării PSD-ALDE. Au promis bugetarilor creşteri spectaculoase de salarii, le-au făcut pe hârtie, dar am ajuns să avem un adevărat haos. Din păcate, din cauza incompetenţei din guvernul PSD-ALDE, au fost proteste în Sănătate, iar în 26 aprilie va fi o grevă generală a salariaţilor din acest sistem. Ce s-a întâmplat? Toţi recunoaştem că sistemul sanitar este subfinanţat, că salariile pe care le luau medicii şi asistentele erau foarte mici. Ca să nu ne mai plece medicii, trebuiau mărite lefurile. Prin Ordonanţa de Guvern nr. 91, din incompetenţa guvernării, au scăpat efectiv foarte multe categorii de personal care lucrează în spitale. Dacă voiau să rezolve problema în întreg sistemul, trebuia să aşeze salarizarea în funcţie de importanţa şi de pregătirea fiecăruia, de la cel care lucrează la registratură, la managerul unităţii. De asemenea, au creat o mare nedreptate medicilor de familie, care au rămas cu salariile nemodificate, existând o discrepanţă enormă între un medic care munceşte în spital şi un medic de familie. Care poate fi diferenţa între un brancardier, infirmier, biolog, farmacist, şi alte categorii, care se regăsesc cu salariile majorate?”, a declarat deputatul liberal.

 „Marea nemulţumire din sistem”
„Mai grav este că din cauza mutării contribuţiilor de la angajator la angajat şi a unui nou regulament de sporuri, s-au trezit oameni care lucrează în spital că au salariile mai mici decât luna precedentă. Este foarte bine că au crescut salariile medicilor, pentru că astfel nu vor mai pleca în străinătate. Dar, să scadă cu 400 de lei, cu 1.000 de lei lefurile unora cărora nu le-au fost mărite salariile, nu este în regulă. Este inacceptabil şi asta este marea nemulţumire a celor din sistemul sanitar. Soluţia era foarte simplă, ca în Ordonanţa nr.91 să se prevadă o singură frază: salariile, care, ca urmare a reîncadrării lor şi a nemodificărilor sporurilor, pe net sunt mai mici decât luna precedentă, să nu scadă”, a adăugat Lucian Heiuş, preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL.

AddThis Website Tools
Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • 1~ Orice comparatie trebuie facuta cu salariile din Decembrie 2016.
    2~ Trecerea contributiilor la angajat nu a fost facuta cu titlu de majorare a salariilor asa ca ... mucles cu pretentiile nejustificate din acest punct de vedere ! Dar va folosi salariatului pentru ca va avea contributiile platite (si vor benedicia de asigurare sociala si de sanatate), plus o contributie mai mare la pensie !
    3~ Este incorect ca toate functiile din sanatate (adica inclusiv administratia) sa beneficieze de aceeasi majorare ca medicii ! Dar trebuie sa se gaseasca o solutie si pentru medicii de familie.

  • Membrii partidului domnului (?) Heius nu au creat discrepante : au taiat salarii si sporuri fara discriminare ! :) :) :)

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un angajat de la o unitate medicală din zonă scuipă pe…

9 ore ago

Start în campania electorală pentru al doilea tur de scrutin al prezidențialelor

Start în campania electorală pentru turul al doilea tur de scrutin pentru prezidențiale. Duminică, 18…

9 ore ago

Proiect de anvergură la Exploatarea Culturală Petrila. O întâlnire altfel cu invitata Mariea Crâșmaru

Magdalena Șerban În organizarea Consiliul Județean Hunedoara și a Centrului de Cultură și Artă al…

9 ore ago

Bulina albă

Lucian Rus, primarul municipiului Deva Pentru că a rezolvat o problemă a unora dintre cetățenii…

9 ore ago

Bulina neagră

I.A., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiuni de corupție,…

9 ore ago

S-a îmbătat și și-a dat foc la casă

Un bărbat din municipiul Lupeni s-a ales cu dosar penal pentru in­frac­țiunea de distrugere după…

9 ore ago