Deputatul PNL Vetuța Stănescu: Angajările la CEH vor fi făcute, dar nu la presiunea senatorului Resmeriță!
Deputatul PNL de Hunedoara, Vetuța Stănescu (foto), președintele liberalilor hunedoreni, îi răspunde senatorului Resmeriță, în legătură cu noile angajări la Complexul Energetic Hunedoara.
„Am remarcat cu stupoare comentariile și afirmațiile mincinoase ale domnului senator Cornel Cristian Resmeriță, cu privire la angajările făcute în cadrul CEH SA. Aș dori să îl întreb public pe domnul senator care este rolul intervenției sale în subiectul angajărilor, pentru că altul în afară de propaganda electorală nu este… Partidele politice nu se pot implica în activitatea companiilor publice sau private, domnule senator. De altfel, consider că ar trebui să vă ajungă jaful pe care l-ați făcut până în 2019 și ați adus Complexul în faliment.
Solicit conducerii CEH, a exploatărilor miniere sau oricărui factor decizional să se adreseze urgent Parchetului, în cazul în care resimt vreo presiune din partea senatorului Resmeriță! Am convingerea că imixtiunea politică la acest nivel este intolerabilă și sunt sigură că dacă aceste angajări sunt necesare, ele vor fi făcute, dar nu la presiunile domnului Resmeriță”, a scris deputatul PNL de Hunedoara Vetuța Stănescu. (A.N.)