Deputatul PSD Sorin Marica: Stop samsarilor care dau kilometrajul maşinii înapoi
Magdalena Şerban
Un deputat din Bistriţa Năsăud vrea să oprească falsificarea kilometrajului maşinilor cumpărate la mâna a doua cu o declaraţie pe proprie răspundere a vânzătorului, punându-l pe acesta sub incidenţa Codului Penal, în caz de fals în declaraţii.
Printre deputaţii de Hunedoara care analizează proiectul de lege, pentru a lua o decizie în ce priveşte poziţionarea sa la vot este social-democratul Sorin Marica (foto). „Deşi cumpărătorii sunt de bună credinţă şi, bineînţeles că-şi doresc o maşină care să fie în regulă din toate punctele de vedere, de foarte multe ori s-a întâmplat să fie înşelaţi de tot felul de samsari. Unii fentează TVA-ul statelor de provenienţă ale autoturismelor, fie optând să le treacă printr-o firmă intermediară deschisă, fictiv, prin Bulgaria, Slovenia sau alte ţări, ei neapărând niciunde în acte, iar alţii le iau de la societăţi sau privaţi din străinătate, însă le cosmetizează pentru a deveni uşor vandabile. Astfel, le dau kilometrajul înapoi, le spoiesc pe ici, pe colo, dacă au urme de uzură şi găsesc mereu soluţii pentru a le masca defectele. Oamenii se trezesc că maşina are sute de mii de kilometri reali şi poate chiar accidente la activ. Cumva, trebuie să se plece de la un punct pentru a fi înlăturaţi aceşti escroci. Fiecare îşi strânge bani ca să-şi poată achiziţiona o maşină, neavând posibilităţi pentru una nouă, luată direct de la reprezentanţă, şi are ghinionul să dea peste astfel de vânzători. Voi analiza conţinutul propunerii legislative mai în detaliu. Ideea este bună şi e musai să se înceapă de undeva ”, a spus deputatul PSD Sorin Marica.