Legea transplantului de organe va fi modificată, iar proiectul se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii.
Deputatul hunedorean Sorin Marica (foto) e de părere că prin noile reglementări ne vom alinia statelor dezvoltate, ce le aplică de ani buni, dar se impun termeni stricţi şi clari, pentru a nu se ajunge la apariţia unor activităţi ilicite de trafic de organe sau chiar suspiciuni privind abuzurile în obţinerea organelor pentru transplant.
Destul de controversat, acceptat de unii şi hulit de alţii, proiectul de lege a stârnit reacţii din partea celor de la Asociaţia Transplantaţilor din România, care vor anumite modificări ce nu se regăsesc în actul normativ, de exemplu, ca acordul pentru prelevarea organelor să fie unul prezumat, şi nu doar bazat pe semnătura familiei sau pe o notificare dată în prealabil de la pacient.
„Cred că dincolo de orice aspect, în primul rând decizia de a dona este una pur personală. Fiecare individ ajunge la o concluzie în funcţie de valorile sale spirituale, de convingeri religioase, până la urmă de înţelegere a situaţiilor-limită şi de compasiune. Medicii trebuie să respecte aceste valori, la fel ca toate instituţiile statului. Să nu uităm că potrivit datelor oficiale, peste 5.000 de români au mare nevoie de un transplant de organe, la ora actuală. După cum se ştie, donatorii se găsesc extrem de greu. Personal, merg pe premisa că atunci când nu se mai poate face nimic din punct de vedere medical şi stă în puterea noastră să salvăm o viaţă, e bine să cântărim lucrurile dinainte să ajungem într-un asemenea punct”, a spus deputatul PSD Sorin Marica. Trebuie amintit că în trecut, Parlamentul a respins un proiect de modificare a Legii nr. 95/2006 privind reforma în sănătate care intenţiona să introducă noţiunea de „acord prezumat” la donarea organelor. Iniţiat în anul 2008 şi puternic susţinut de Agenţia Naţională pentru Transplant, proiectul de lege a generat scandal şi opoziţia făţişă a organizaţiilor Pro-vita. Acestea considerau că, prin legiferarea „acordului”, departe de a se rezolva criza legată de cererea tot mai mare de organe pentru transplant, s-ar încălca grav convingerile etico-morale ale persoanei şi s-ar favoriza abuzurile, mergând până la asasinarea unor persoane cu deficienţe în scopul recoltării de organe.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…